TVR 1 a difuzat un documentar de excepţie, “Povestea sovietelor. Adevăratafaţă a comunismului” (“The SovietStory” – Letonia, 2008).După, a avut loc o dezbatere moderată admirabil de Cătălin Ştefănescu, la care au participat Andrei Pleşu şiGabriel Liiceanu. Sincer, nu mă dau în vânt după televiziunea publică, aceasta fiind bugetivoră,şi care a mai programat documentarulla concurenţă cu meciurile din cupeleeuropene. Nici mare amic cu domnii Pleşu şi Liiceanu nu sunt, dar mă înclin în faţa capacităţii lor intelectuale.Desprerestul nu vorbesc! Trebuie să recunosc că a fost o emisiune care m-a uns pe suflet. Poate pentru prima oară s-a spus răspicat că Europa trăieşte cu senzaţia că ororile din cel de-al Doilea Război Mondial, şi nu numai, aparţin exclusiv naziştilor. Ba deloc! Naziştii au fost mici copii, prichindei de grădiniţă faţă de bolşevici. Pleşu a fost magistral: românii nu ştiu istorie şi, mai rău, nu vor să o înveţepentru a înţelege ceva din prezent şi dintrecut. Liiceanu a punctat şi el, dar n-a ştiut să spunăce le-arrăspunde celor care susţin că sub comunism s-au făcut atâtea, lumea avea ce mânca, bla, bla, bla. Răspund eu: e o tâmpenie. Cine crede că România neocupată de sovietici nu se putea dezvolta armonios şi poate cu şanse enorme să ajungă o mândrie a Europei? Stătea România pe loc, îngheţa în istorie dacă nu apăreau hoardele bolşevice? Au fost comuniştii motorul societăţii, catalizatorul energiilor neamului?Aiurea! Au făcutCanalul şi au exterminat elita românească! Nimeni nu condamnă membrii simpli, oamenii de sub vremuri, ci ideologia comunistă, care a fost şi rămâne criminală. Pentru “scăparea” asta, bravo, TVR!