Maurice Barres, în “Lennemi des lois”, povestea că în insulele Figi bătrânii sunt siliţi, odată pe an, săse urce în cocotieri. Când ajung în vârf, tinerii zguduiecu putere arborii. Cei care sunt în putere rezistă agăţaţi. Se menţin, supravieţuiesc! Iată o selecţie sălbatică, barbară! Fără a fi populişti, boală care cuprindeconstant şi vertiginos România, trebuie să remarcăm că situaţia este similară.An după an, pensionarii români sunt obligaţi să se suie în cocotierii supravieţuirii. Or fi şi pensiinesimţite, nu neagănimeni asta. Dar cei mai mulţi pensionari chiar o duc greu. În timp ce toate preţurile cresc, ei, cu pensiile lor, par îngheţaţi într-o lume anostă, ciclică, unde izbăvirea înseamnă moartea. Trecerea dincolo… Da, ştiu că nu sunt bani, că România este în criză, că şomajul creşte ca Făt Frumos şi că mii sau zeci de mii de tineri nu-şi găsesc locuri de muncă. Băncile îşi urmăresc victimele ca pitonul prada. Dar nu e cuviincios, uman să îi uităm pe bătrâni. V-aţi gânditcâţi dintre ei suferăşi au ajuns ca nişte milogi, aflaţi la mâna copiilor, datorită cărora supravieţuiesc? La asta ne sunt necesari părinţii şi bunicii? Pentru asta ne-auadus pe lume? Ca un credit rambursabil? E păcat că în locsă- şi odihneascăoasele şi trupurile schingiuite de munca de o viaţă, noi îi punem să se urce în cocotieri!
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro