ComenteazăCititorii nu sunt proşti! Nu merită dispreţuiţi. Simt slovele, miros literele, adulmecă emoţiile! Au al şaptelea simţ! Sesizează imediat ipocrizia. Publicul e urât, sfidat doar de rataţi. Ăia necitiţi de nimeni. Onanişti ai verbului care-şi ascund sterilitatea în ifose de intelectuali neînţeleşi.
Depun mărturie că, dincolo de încorsetările economice, de condiţionările manageriale, se mai face presă cu suflet. Cu inima, nu mecanic, funcţionăreşte! Pot să scriu o ştire în câteva minute şi chiar în mai multe moduri (iertaţi-mi modestia), respectând, evident, normele jurnalistice. Să presupunem că o ştire spune: “la Fabrica 23 August au fost concediaţi 200.000 de oameni”. Prima reacţie ar fi: “Ce bine că se reduc cheltuielile, avem bani la buget şi ne va merge bine”. Ca jurnalist, dar şi pentru că sunt creştin, primul meu gând se îndreaptă către acei 200.000 de oameni concediaţi. Pentru că au copii, au familie şi trebuie să le pună ceva pe masă. Dincolo de calitatea noastră de jurnalişti, suntem în primul rând oameni! Evident, după nişte maimuţoi, nu-i politically correct! Ca angajat la gazetă trebuie să fii câine! Să n-ai mamă! Trebuie să fii operat de sentimente. Ăsta-i miracolul! Să îţi faci meseria, dar să scrii în acelaşi ritm cu zvâcnetul toracelui. Evident, nu convine. Unii te divinizează, geambaşii te înjură. Mercenarii te invidiază. Sunt incapabili! Au ipocrizia unei lacrimi de prostituată sătulă. Există un blestem al scrisului! Nici unul dintre cei care ţin un stilou/pix/computer în mână n-a scăpat. Dacă minţi, dispari!