Conform tradiţiei instituite de Eduard al VII-lea, această zi nu se serbează la data la care s-a născut monarhul, ci în prima, a doua sau a treia sâmbătă din luna iunie, când vremea este frumoasă. Dar şi exemplul Franţei, a cărei zi naţională este 14 iulie, de parcă revoluţionarii ştiaucă Bastilia trebuie luată cu asalt într- o zi de vară. Varianta asta a fost promovată şi de respectabilul NeaguDjuvara, un monarhist echilibrat, care a făcut un pas înapoi de când Radu Duda a devenit portavocea Regelui Mihai. Eu rămân la părerea că 1 decembrie1918 e cea mai frumoasă zi din istoria naţională, clipa în care Dumnezeu ne-a zâmbit! Dacă ţăranii transilvăneni s-au bucurat în decembrie – nici nu mai pun la socoteală căera pe stil vechi -, noi dece n-am putea face la fel? Teoria cu zi naţională = zi călduroasăaduce a nenea Iancu,a tembelism: „Noi de ce nu putem fi neutri, ca Elveţia?”. Păi, dacă e aşa, să ne anunţe Administraţia Naţională de Meteorologie şi Hidrologie când să ne bucurăm că suntem români.Sau, de ce nu, Radu Duda aka Prinţul Radu, care s-a găsit şi el să spună că 10 mai este ziua României şi că suntem: „Una dintre puţinele ţări care au făcut harcea-parcea din toate simbolurile statale”.Nenea Radu, alteţă serenisimă eternă, mare şambelan, dacă socru-tău e simbol naţional, nu mai bine serbăm ziua naţională pe 23 august? E cald, doar…

Urmărește-ne pe Google News