Liber la cuvânt | Distrugătorii democraţiei

Cea mai mare nenorocire pe care a provocat- o actuala clasă politică este distrugerea încrederii în democraţie. Aceasta nu este un sistem politic perfect, dar, vorba lui Winston Churchill, omenirea nu a reuşit să descopere altul mai bun. De bine, de rău trebuie să ne mişcăm în cadrul acestui mecanism, cu toate metehnele lui.

Corupţia, nepotismul şi, nu în ultimul rând, nesimţirea şi neputinţa politicienilor români de după 1989 au dus la respingerea democraţiei ca sistem. Un astfel de episod s-a mai petrecut pe aceste plaiuri în perioada interbelică, atunci când democraţia găunoasă şi de paradă patronată de Carol al II-lea a fost un eşec. Orice cursant la ştiinţe politice ştie că sărăcia provoacă alunecarea spre extremism. Din bube şi mucegai, vorba marelui Arghezi, nu poţi evolua politic decât spre extrema stângă sau dreaptă. Recrudescenţa comunismului – nu atât ca ideologie, cât ca sistem politic care asigură un minimum de confort social – este vizibilă. De partea cealaltă, apar voci care vorbesc de autoritate, de întărirea statului prin măsuri antidemocratice. De “mâna de fier” necesară, de mitul liderului charismatic mult-aşteptat. În zadar se plâng politicienii de pervertirea sistemului de valori democratic. Chiar ei au minat sistemul! Ei sunt primii vinovaţi că lumea a devenit nostalgică după Ceauşescu, că poporul, sătul de corupţie, doreşte reintroducerea pedepsei cu moartea. Că Parlamentul – inima unei democraţii – e asimilat la nivel mental unei găşti de escroci, unor trântori inutili.

Urmărește-ne pe Google News