ComenteazăCu cât ne depărtăm mai mult de 2004, anul în care România a intrat în Uniunea Europeană, românii devin din ce în ce mai eurosceptici. Dacă la început euroscepticii erau numai naţionaliştii radicali, opozanţii tradiţionali ai unei Europe unite şi poate fără identitate, în prezent, numărul acestora se măreşte pe zi ce trece. E drept că Uniunea Europeană (UE) trece şi ea prin criză economică. Scârţâieturile acestui mamut s-au auzit când Grecia cădea sub efectul recesiunii. Dar criza n-a trecut, poate exceptând doar Germania, iar catastrofa elenă – care a pus sub semnul întrebării viabilitatea monedei euro şi a pieţei de capital – se poate repeta oricând. Economia Portugaliei şi Irlandei supravieţuieşte cu sabia lui Damocles deasupra capului. Percepţia publică a Uniunii Europene nu este tocmai strălucită. Oamenii simpli nu văd în Bruxelles decât o nouă capitală cosmopolită a unui turn Babel modern. Cum a fost odinioară, sub fanarioţi, Istanbulul, sau sub comunişti, Moscova. O simplă destinaţie geografică în faţa căreia trebuie să ne plecăm!
Pe de altă parte, piaţa concurenţială nu este îndrăgită de oamenii subjugaţi încă mentalităţii comuniste. Acolo unde statul- tătic te ocroteşte în orice condiţii, chiar dacă îţi faci sau nu treaba. Birocraţia europeană, dar şi legislaţia stufoasă sunt şi ele un handicap major. Însuşi modul de gândire european ne este total străin. Dacă nu vom face eforturi nu doar personale, ci şi instituţionale, nu vom fi cu adevărat niciodată integraţi în UE. Ci doar nişte intruşi, care sunt priviţi chiorâş!