Petrolul a fost vândut, gazele la fel. Stai şi te întrebi ce mai este al nostru, al românilor, din moment ce la noi privatizarea (capitalismul) a fost înţeleasă drept o spoliere a ţării. O vânzare a României pe bucăţi. S-au înstrăinat în mod voit zone strategice care ţin de securitatea naţională, de însăşi independenţa ţării, dar asta nu interesează pe nimeni. Unele vânzări au fost făcute – trebuie să recunoaştem franc – la presiunea externă. Ca să fim acceptaţi în Uniunea Europeană sau la cine ştie ce masă bogată, ne-au tot fost cerute sacrificii. Iar România arată acum, cu toate că este îmbrăcată în smoching, ca un amputat: fără mâini, fără picioare. Conform unei înţelegeri convenite de autorităţile române cu FMI şi cu Comisia Europeană, suntem obligaţi să vindem un pachet de 9,84% din acţiunile OMV Petrom. Înstrăinarea face parte din “programul de privatizare asumat”. Nici nu are rost să comentez această spoliere. Nu ştiu cum se face, dar din nou Dumnezeu ne-a zâmbit şi şi-a întors faţa către noi. Se ştie că berzei chioare îi face Dumnezeu cuib. Nici nu se parafase înţelegerea, de fapt impunerea, că ai noştri au găsit în Oltenia un impresionant zăcământ de gaz, probabil cel mai mare din ultimii şase ani. Descoperirea s-a făcut cu ajutorul sondei de explorare 4539 Totea, la o adâncime de 3.600 de metri. În mod evident, s-a mărit preţul acţiunilor. Credeţi că s-a mai înghesuit cineva la cumpărare?
Aiurea, iar acum se fac presiuni enorme, pentru că vânzarea a fost un eşec! Toţi vor să ne jecmănească, ba chiar ar vrea să primească bani ca să ne desproprietărească. Aşa se întâmplă cu o ţară îngenunchiată! Cu coloana vertebrală sfărâmată!

La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Putin a dat un ordin de o „importanţă vitală” pentru Rusia în faţa „noilor ameninţări în creştere”. Anunțul președintelui rus
Știrileprotv.ro
Putin a dat un ordin de o „importanţă vitală” pentru Rusia în faţa „noilor ameninţări în creştere”. Anunțul președintelui rus
Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani
Viva.ro
Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani
Fetele Danei Budeanu au împlinit 20 de ani. Gemenele Maria și Dana sunt leite mama lor. Emoționant ce a povestit Dana Budeanu despre ele
Libertateapentrufemei.ro
Fetele Danei Budeanu au împlinit 20 de ani. Gemenele Maria și Dana sunt leite mama lor. Emoționant ce a povestit Dana Budeanu despre ele
Alina Bădic anunță ce se întâmplă cu zodiile pe final de an. Este important să faci asta pentru a avea noroc și bunăstare
FANATIK.RO
Alina Bădic anunță ce se întâmplă cu zodiile pe final de an. Este important să faci asta pentru a avea noroc și bunăstare
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS: „Suntem în permanent contact!”
GSP.RO
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS: „Suntem în permanent contact!”
Pepe, declarații emoționante despre soția lui, Yasmine, și cum i s-a schimbat viața de când au devenit un cuplu: „Dacă nu ar fi fost ea, nu știu cum m-aș fi descurcat...”
Elle.ro
Pepe, declarații emoționante despre soția lui, Yasmine, și cum i s-a schimbat viața de când au devenit un cuplu: „Dacă nu ar fi fost ea, nu știu cum m-aș fi descurcat...”
Fiica unei vedete, surprinsă în ipostaze afectuoase cu o colegă. Imaginile s-au viralizat / FOTO
Unica.ro
Fiica unei vedete, surprinsă în ipostaze afectuoase cu o colegă. Imaginile s-au viralizat / FOTO
Luptătorul MMA Conor McGregor a violat o femeie într-un hotel din Dublin, decide un juriu într-un proces civil
Financiarul.ro
Luptătorul MMA Conor McGregor a violat o femeie într-un hotel din Dublin, decide un juriu într-un proces civil
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Observatornews.ro
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Horoscop 23 noiembrie 2024. Capricornii sunt ajutați de orice gând cuminte, îndemn interior care va reuși să tempereze teama de viitor
HOROSCOP
Horoscop 23 noiembrie 2024. Capricornii sunt ajutați de orice gând cuminte, îndemn interior care va reuși să tempereze teama de viitor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI