Liber la cuvânt | Haideţi să ne asumăm ceva!

De la ultima piţipoancă la primul ministru, o vorbă proastă face furori: asumarea. Starleta îşi asumă relaţiile dubioase şi faptul că şi-a pus chiloţii pe dos. Politicianul îşi asumă jignirile la adresa adversarilor politici, guvernanţii îşi asumă gestionarea ţării. Gogomanii îşi asumă prostiile.
Toată lumea îşi asumă ceva. Am devenit o ţară de responsabili, pentru că asta înseamnă asumare în DEX: “A lua ceva asupra sau pe seama sa; a se angaja să îndeplinească ceva”. Vorba conului Dinu, amicul meu din Călăraşi, un român cum rar găseşti: “Dacă ne luăm după cum se asumă ăştia între ei, niciodată România nu a fost mai pragmatică şi mai responsabilă”. Dar asumarea nu se face aşa, cu una cu două, ci are un întreg ritual. E ca o incantaţie. Se trage aer în piept, se schimbă mimica feţei într- una serioasă, doar faci un anunţ important pentru ţară. Se lasă şi câteva secunde pentru a pregăti surpriza. Totul trebuie să fie într-un crescendo care să mărească tensiunea. Publicul freamătă. Trăsnesc cuvintele magice, ca o izbăvire: “Îmi asum….”
Se poartă asumatul, se merge cu asumatul. Reversul iresponsabilităţii, neseriozităţii a devenit excesiv folosit. E ridicol, grotesc. Cuvintele au energia lor, putere! Nu le demonetizaţi în încercarea voastră de a vă arăta altfel decât sunteţi!
Ca să nu fac notă discordantă sau să par ieşit din peisaj, îmi asum şi eu ceva! Da, îmi asum să stau cu ochii pe voi! Să vă taxez non-stop, că prea vă bateţi joc de poporul ăsta. Care n-a mai avut altceva şi şi-a asumat sărăcia! l

Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro