Cum tot ce fac este public, mă mănâncă-n posterior să vă mărturisesc că negociez pentru o emisiune de televiziune. Ani buni am cochetat cu tubul catodic sau micul ecran, cum i se mai spune televiziunii. Evident, ca invitat, dar acum am primit o propunere interesantă, aproape de nerefuzat. Propriul show TV. Unul din patroni a găsit de cuviinţă că ideile mele despre viaţă, lume şi societate sunt interesante şi mi-a făcut o propunere. Cuget la ea. Oricum, omul m-a cucerit din prima. Eu, mai pesimist, puneam răul înainte, vorbeam de supergreii pieţei. “Şi nouă ne place fotbalul, dar înseamnă că dacă nu jucăm precum Barcelona, nu driblăm ca Messi, să ne lăsăm de sportul ăsta?”, a fost replica genială.
Am mai fost în astfel de negocieri, nu pot spune posturile sau staţiile, cum îi place lui Tatulici să spună. Dar, iertaţi- mi modestia: după 22 de ani de presă, cu zece cărţi publicate, mi-e cam jenă, târşă să fac un spectacol televizat despre fufe, pseudovedete, starlete de carton. Fie şi pe post de gâde, de călău incoruptibil!
Deşi sunt bucuros de ofertă, şarpele îndoielii îmi muşcă din inimă. Merită, oare? Că doar am atâtea proiecte editoriale. Pe de altă parte, libertatea editorială care mi-a fost propusă şi promisă mă ispiteşte rău, dar rău de tot. E şi o provocare. Ştiu că nu o să mă fac de râs, dar vreau şi aici să-mi demonstrez că pot. La ce vopsiţi cunosc eu prin televiziune, sincer, le dau ceaiul. Şi- s bun şi de gură. Vorbesc şase ore fără întrerupere, cam în genul lui Fidel Castro. Am câteva zile să dau răspunsul. Sfaturile voastre, ale cititorilor, mi-ar prinde bine. Am zis sfaturi, nu înjurăturile unor frustraţi!

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
S-a vorbit mult timp despre menajera familiei Prigoană, dar acum Adriana Bahmuțeanu și-a ieșit din fire și a spus tot ce știe: "E un fel de cap al răutăților! A încercat în nenumărate rânduri...". Toți au rămas mască mai ales când au auzit acest amănunt: "Este complice..."-
Viva.ro

Cine sunt și cu ce se ocupă copiii lui Mircea Diaconu. Fiica îi seamănă leit. Din păcate, actorul s-a stins cu un mare regret legat de Victor, fiul lui
Libertateapentrufemei.ro
Cine sunt și cu ce se ocupă copiii lui Mircea Diaconu. Fiica îi seamănă leit. Din păcate, actorul s-a stins cu un mare regret legat de Victor, fiul lui
De miercuri, 18 decembrie 2024, de la ora 8, trei zodii intră sub protecție îngerească. Nu le mai atinge niciun ghinion până la finalul anului
FANATIK.RO
De miercuri, 18 decembrie 2024, de la ora 8, trei zodii intră sub protecție îngerească. Nu le mai atinge niciun ghinion până la finalul anului
Cum arată acum copiii lui Meghan Markle & Prințul Harry. Fotografie RARĂ cu Archie și Lilibet
Elle.ro
Cum arată acum copiii lui Meghan Markle & Prințul Harry. Fotografie RARĂ cu Archie și Lilibet
Cristina Cioran, adevărul despre sarcina la 47 de ani, cu bărbatul împotriva căruia a cerut ordin de protecție. 'Băi, nene, acum înțelegeți?'
Unica.ro
Cristina Cioran, adevărul despre sarcina la 47 de ani, cu bărbatul împotriva căruia a cerut ordin de protecție. 'Băi, nene, acum înțelegeți?'
Mesajul emoționant al lui Mario, copilul care s-a trezit din comă după ce s-a înecat la aquapark: "Mulţumesc că v-aţi rugat la Dumnezeu pentru mine"
Observatornews.ro
Mesajul emoționant al lui Mario, copilul care s-a trezit din comă după ce s-a înecat la aquapark: "Mulţumesc că v-aţi rugat la Dumnezeu pentru mine"
Horoscop 18 decembrie 2024. Scorpionii ar fi bine să-și tempereze de bunăvoie orice pornire autoritară, înainte de a se aprinde vreun conflict
HOROSCOP
Horoscop 18 decembrie 2024. Scorpionii ar fi bine să-și tempereze de bunăvoie orice pornire autoritară, înainte de a se aprinde vreun conflict

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI