Astăzi se împlineşte un an de la despărţirea de Adrian Păunescu. Evident, pentru detractorii săi sau pentru cei care doar l-au folosit de-a lungul vieţii, data e lipsită de importanţă. Vor spune doar cinic: “Morţii cu morţii, viii cu viii”. Mie şi altora, care mai au un pic de suflet nepătat, ne e dor de Păunescu.
De viforul, de energia cu care aborda orice problemă, mănunchiul de forţă pe care-l emana. Mi-e dor teribil. Mi se seacă sufletul după uriaşul care de anul trecut s-a mutat definitiv în paginile cărţilor. În patria Poeziei, dar mai ales într- o virtuală Românie celestă. A iubit mult, dar mult de tot această ţară de a ajuns să scrie: “Dacă nu mă năşteam în România, fugeam în România”. Un enunţ pentru care îl voi invidia până îl voi reîntâlni. Pentru că sunt sigur că Dumnezeu, atunci când se plictiseşte de cântecul heruvimilor şi al serafimilor, mai are chef şi de o poezie. Are şi el “Rezervaţia sa de zimbri”! E cert că opera sa, care însumează peste 300.000 de versuri, e inegalabilă. Cred că nopţi în şir am polemizat cu Nicolae Ulieru, al cărui rege este Eminescu (hai, Nick, perfecţionistule, odată cu cartea aia, că îmi îmbătrânesc şi copiii), despre Păunescu. Evident că unele poezii sunt banale versificaţii, dar sunt geniale din moment ce poporul le atribuie folclorului, autorul devenind anonim: “Rugă pentru părinţi”, “Treceţi batalioane române Carpaţii” (varianta completă), “Lancea lui Horia” etc. Altele – mai puţin citite, ce-i drept – dovedesc din plin geniul păunescian. Dincolo de toate disputele, contrele, polemicile, cui nu-i e dor de omul Păunescu şi de poezia lui înseamnă că e un rebut uman. E născut fără inimă!

La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Sondaj AtlasIntel alegeri prezidențiale 2024. George Simion și Elena Lasconi ar fi umăr la umăr în bătălia pentru locul doi
Știrileprotv.ro
Sondaj AtlasIntel alegeri prezidențiale 2024. George Simion și Elena Lasconi ar fi umăr la umăr în bătălia pentru locul doi
Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani
Viva.ro
Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani
Fetele Danei Budeanu au împlinit 20 de ani. Gemenele Maria și Dana sunt leite mama lor. Emoționant ce a povestit Dana Budeanu despre ele
Libertateapentrufemei.ro
Fetele Danei Budeanu au împlinit 20 de ani. Gemenele Maria și Dana sunt leite mama lor. Emoționant ce a povestit Dana Budeanu despre ele
Alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Unde votăm pe 24 noiembrie și cum afli la care secție de votare ești arondat. Mulți oameni vor vota în alte locuri față de cele în care erau obișnuiți
FANATIK.RO
Alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Unde votăm pe 24 noiembrie și cum afli la care secție de votare ești arondat. Mulți oameni vor vota în alte locuri față de cele în care erau obișnuiți
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS: „Suntem în permanent contact!”
GSP.RO
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS: „Suntem în permanent contact!”
Pepe, declarații emoționante despre soția lui, Yasmine, și cum i s-a schimbat viața de când au devenit un cuplu: „Dacă nu ar fi fost ea, nu știu cum m-aș fi descurcat...”
Elle.ro
Pepe, declarații emoționante despre soția lui, Yasmine, și cum i s-a schimbat viața de când au devenit un cuplu: „Dacă nu ar fi fost ea, nu știu cum m-aș fi descurcat...”
Fiica unei vedete, surprinsă în ipostaze afectuoase cu o colegă. Imaginile s-au viralizat / FOTO
Unica.ro
Fiica unei vedete, surprinsă în ipostaze afectuoase cu o colegă. Imaginile s-au viralizat / FOTO
Cum să-ți planifici o vacanță perfectă cu buget mic
Financiarul.ro
Cum să-ți planifici o vacanță perfectă cu buget mic
Cât de puternică este "Oreșnik", misterioasa rachetă nouă cu care Rusia a lovit Ucraina
Observatornews.ro
Cât de puternică este "Oreșnik", misterioasa rachetă nouă cu care Rusia a lovit Ucraina
Horoscop 22 noiembrie 2024. Peștii se bucură de simpatia unor persoane speciale și caută să-și amplifice aprecierea față de propria persoană
HOROSCOP
Horoscop 22 noiembrie 2024. Peștii se bucură de simpatia unor persoane speciale și caută să-și amplifice aprecierea față de propria persoană

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI