Ori şi-au bătut joc, ori pur şi simplu au greşit, pentru că a greşi e omeneşte. Iar când greşeşti, plăteşti! Despre ce fel de intervenţii chirurgicale credeţi că e vorba, că doar nu s-au operat pe creier, nu şi-au făcut lobotomie? Exact, aţi ghicit! E vorba despre operaţii estetice. Uneia i-a rămas o gaură-n fund, alteia îi atârnă o ţâţă, adică un mamelon, ca să vorbim în termeni medicali. Toate fomistele au senzaţia că dacă-şi pun ţâţe şi fund devin automat nişte dive. Că mintea le poate veni odată cu bisturiul. Că vor deveni nişte dame bine care pot vorbi cu uşurinţă despre opera lui Balzac, dar şi despre impresionism. Evident, o eroare tehnică, dacă-i pot spune aşa! La urma urmei, fiecare face ce vrea cu trupul său, aşa că baftă la implanturi, succes la operaţie! Alta este problema. Că aceste fiinţe, uneori cuvântătoare, dar negânditoare, pun o presiune pe un fapt care este ocultat de multă vreme: malpraxisul.
N-am nimic cu medicii, cu aceşti îngeri care salvează vieţi. Dar printre ei s-au strecurat, ca în fiecare profesie, destui derbedei. Care fac ce vor, care nu vor să dea socoteală pentru faptele lor. Pe câţi dintre doctori i-aţi văzut plătind pentru greşeli flagrante? Nu spun că trebuie să facă minuni, să întoarcă morţii la viaţă, dar când sunt greşeli evidente, vizibile de pe Lună, şi medicii trebuie să plătească!
Nu-s deasupra legii, nu formează o castă deosebită, neatinsă de braţul legii! Din acest punct de vedere, procesele intentate de unele doamne sau chiar panarame nu pot decât să mă bucure!