România produce nu numai tălâmbi, copii cu handicap (oficial, se spune cu dizabilităţi). Ei bine, se nasc şi copii cu abilităţi, mici genii. Din nefericire, aceşti copii, adevărate comori naţionale, sunt dispreţuiţi şi neglijaţi. Întro ţară în care mediocritatea este la putere, astfel de prunci sunt priviţi ca nişte ciudaţi. Inteligenţa umileşte, deranjează prostia. Nimeni nu are nevoie de excepţii, ele trebuie să se afunde în anonimat, în marea masă… De aici şi dispreţul faţă de aceşti copii. O fundaţie, David Petrovich pentru Copii, va organiza astăzi un spectacol la Opera Română în sprijinul acestor copii. Cu nume mari, precum Raluca van Staden, Cristina Deleanu, Mihai-Gruia Sandu, Varujan Vosganian, Dan Tepuru şi Natalia Morgun, conf. univ. dr. Mircea Penescu, Sever Voinescu, Viorica Petrovici, Oana Andra. O iniţiativă benefică, jos pălăria! Din păcate, o declaraţie a Oanei Andra, prim-solistă a operei, m-a deranjat profund: “Toate aceste personalităţi iubesc opera şi copiii şi participă la acest spectacol benevol, ca o acţiune civică de contracarare a torentului de subcultură care a invadat mass-media, condamnând copiii (şi nu numai…) la o educaţie profund eronată!”.
Stimată doamnă Andra, ar fi bine să laşi mass-media în pace. Cântă doar! Educaţie face familia, şcoala şi Biserica, un triunghi strategic al societăţii. Presa nu educă, ci informează. Nu te cultivi citind ziare sau privind la TV. Dumneavoastră personal v-aţi educat citind “Scânteia”, “Cutezătorii” sau odele de la TVR înainte de 89? Terminaţi cu prostiile sămănătoriste, cu tembelismele astea culturale, cu ticurile de sfertodocţi! Felicitări pentru activitate, dar mai uşor cu gogomăniile!

Urmărește-ne pe Google News