ComenteazăRomânii sunt imprevizibili şi fac câteodată gesturi uluitoare, aproape imposibile, care stârnesc invidia întregii lumi. Scriitorul George Astalos, nominalizat anul acesta la Premiul Nobel pentru literatură, trăieşte din 1971 la Paris. În “Oraşul luminilor” a legat o prietenie strânsă cu Emil Cioran, care l-a îndrăgit foarte mult. Genialul filosof, fiul protopopului ortodox de Răşinari, avea un program atipic, find vivace mai ales noaptea. Astalos povesteşte cu umor că în vara lui 1987, pe la 5 dimineaţa, când se crăpa de ziuă deasupra Turnului Eiffel, a primit un telefon de la Cioran.
Autorul “Tratatului de descompunere” era acasă, în mansarda sa din Cartierul Latin. Deşi somnoros, Astalos şi-a dat seama că Cioran era euforic şi surescitat. Cu doar câteva minute înainte, abia se terminase meciul de rugby Franţa-România, scor 55-12. Meciul se desfăşurase în Australia, la prima Cupă Mondială de Rugby, şi fusese televizat de francezi. Românii au jucat minunat, dar au pierdut în faţa reprezentativei cocoşului galic. Dialogul este genial. “Dragule – întreabă Cioran -, cine sunt românii ăştia care joacă rugby în Australia? Maestre, ce vreţi – a răspuns George Astalos -, aşa sunt românii, nu ştiu ce fac!”…
În “inconştienţa” lor, românii au ţinut piept la Mărăşeşti armatelor Mareşalului von Mackensen doar în izmene. În Răsărit, în al Doilea Război Mondial, în epopeea antibolşevică, ostaşii români au fost cei mai decoraţi soldaţi. În NATO, românii şi-au uimit aliaţii prin curajul lor nebun. Exemple de acest fel sunt peste tot în istoria noastră. Da, “românii nu ştiu ce fac!”.