Liber la cuvânt | Sacrificiul unor mari români

„Lasă să schimbe ăştia mici aerul… Dumnezeu m-a înzestrat cu prieteni buni, cu oameni de mare caracter. Aşa se face că exact la vreo 15 minute din 2012, am aflat că la Baza Sportivă Olimpică din Izvorani sărbătoreşte trecerea în noul an echipa naţională de gimnastică a României. Cum am auzit că urmaşele Nadiei, cele care ne-au adus atâtea satisfacţii, sunt la doi paşi, ţuşti la ele! A fost un gest nepremeditat. Pur şi simplu din respect, vorba lui „Mister” Cornel Dinu, am simţit nevoia să le urez din suflet un an mai bun. Să mă înclin, dacă doriţi, în faţa unor fete „de aur”.
Vreo duzină de adolescente dansa de mama focului, coordonate de Octavian Bellu, care părea un Goliat printre ele. Alături, la o masă, Mariana Bitang se întreţinea cu doi părinţi. Nimic opulent, un Revelion de cantonament! Dar câtă bucurie! În pustietatea de la Izvorani, doi maturi încercau să înveselească o mână de sportive. Ei bine, asta-i imaginea succesului, a sacrificiului. În spatele gloriei de câteva secunde, de câteva clipe, stau ani de muncă. Iar cei mai titraţi antrenori români, Bellu şi Bitang, cărora nici nu pot să le mai socotesc kilogramele de aur câştigate, îşi sacrifică încontinuu viaţa! Într-o ţară normală, probabil că aveau statui şi coordonau prin SMS zeci sau sute de secunzi! Flancaţi de directorul Centrului, Pojoranu, şi de adjunctul său, Bâră, doi mari români, Bellu şi Bitang, împreună cu o mână de fetiţe, pregătesc gloria României! Vă pup pe suflet! l

Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro