E de notorietate că sunt un îndrăgostit de istorie şi, mai ales, de perioada interbelică. Pe vremuri, preferam o băutură ieftină – braga -, de unde şi expresia “Ieftin ca braga”. Ei bine, astăzi, nu poţi să bei un pahar de bragă, de cidru, o bere de fructe. Evident, poţi face asta în Italia, în Franţa, în tot UE, mai puţin în România. De ce? Simplu: un grup de şmecheri a hotărât că românii trebuie să bea numai bere şi vin! Cum poţi stopa pierderile? Având exclusivitate! Pe parcursul anului 2009, sub ministeriatul lui Ilie Sârbu, au fost redactate – atenţie! – nu unul, ci trei ordine de ministru prin care a fost interzisă producţia altor băuturi alcoolice neaccizate în afară de bere şi de vin. Adică exact cele de care vorbim. Băuturi alcoolice fermentate uşor: cidru, bere din fructe, bragă, dar şi altele.
Ilie Sârbu riscă un dosar penal în urma unui raport al Corpului de Control al Primului Minis- tru, prin care au fost identificate 3 ordine de ministru ilegale. Consiliul Concurenţei a stabilit şi el că ordinele sunt ilegale, pentru că creează o situaţie discriminatorie. Capul răutăţilor? Amicul lui Ilie Sârbu, Claudiu Necşulescu, patron al Organizaţiei Naţionale Interprofesionale Vitivinicole (ONIV), dar şi jupânul de la Jidvei!
De ce nu pot bea o bragă şi sunt obligat să consum, uneori, un vin care seamănă cu “apa fiartă/când conducta- i colorată”? Vom începe să ne facem, în ilegalitate, ascunşi prin casă, cidru, pentru că aşa vor Sârbu şi amicii săi? Ne-am înţărcat cu vin şi bere? Sau, dincolo de prietenii/cumetrii, la mjloc e vorba de extrem de mulţi bani? Nu mă enervaţi, că mă declar activist social şi înfiinţez ONG-ul “Salvaţi braga!”.

Urmărește-ne pe Google News