La urma urmei, Nicu Ceauşescu ar fi avut astăzi doar 60 de ani! Avem parte de un ianuarie normal, iar singurele mari sărbători sunt cele religioase, la care se adaugă, desigur, 24 ianuarie – Unirea cea Mică. Uităm însă ce calendar aveam odinioară în ianuarie! De la Revelion sau chiar de a doua zi, întregul popor se pregătea de serbarea “tovarăşei academician doctor inginer Elena Ceauşescu”, “savantă de renume mondial”. Soţia dictatorului era născută pe 7 ianuarie, iar această dată devenise o sărbătoare naţională. Apăruse şi în calendar! Doar un regim comunist ca al nostru a permis ca dintr-o simplă secretară cu patru clase, Elena să ajungă a doua persoană în stat din punct de vedere al importanţei politice. Mai mult chiar, tovarăşa “doctor honoris causa” a ocupat în ultima perioadă funcţia de prim-viceprim-ministru, creată special pentru ea. Adică al doilea om în stat!
Nu sunt de acord cu teoria că Elena l-a nenorocit pe Nicolae Ceauşescu. Că două Elene au distrus România: Lupeasca şi Ceauşeasca. Pur şi simplu, aşa a fost regimul! A arunca toată vina pe Elena Ceauşescu face parte din misoginismul nostru secular!
Da, avem un ianuarie liniştit cel puţin ca sărbători. Cine a uitat trebuie să-şi reamintească că după 7 ianuarie urma 26, data de naştere a “Marelui Cârmaci”. Ştiţi ce frumos era programul TV? Şi cu câtă dragoste defilai în ianuarie? l
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro