ComenteazăLume bună, poetul era copleşit în special că fusese omagiat atât de Academia Română, cât şi de Academia de la Chişinău. Am observat, la un moment dat, că sunt privit nu tocmai prietenos de câţiva pensionari, aşa că am simţit nevoia să iau cuvântul. “Mulţi se întreabă, probabil, ce caut aici. Eu, un om de dreapta, un adversar ireductibil al stângii, să omagiez un om fundamental de stânga. Mi-am început cariera în presă la Dreptatea, deci am fost pe baricade diferite. Şi l-am urât mult pe omul politic Păunescu.
Acum, mai bătrân, am înţeles că, dincolo de rivalităţi politice, trebuie recunoscută valoarea unui mare poet, indiferent de opţiunile noastre. Să trăieşti, Maestre, şi te rog să faci bine să trăieşti pentru că vreau ca plozii mei să te cunoască personal, nu din povestirile mele”. Înduioşat, m-a îmbrăţişat şi mi-a şoptit: “Să trăieşti, măi, turn de control”. Boier, mi-a publicat fotografia în “Flacăra lui Adrian Păunescu”, ba şi câteva articole. De ce spun toate acestea acum şi nu atunci? Pentru că nu-s omul care să se caţere pe piedestalurile altora, să fure laurii talentului… Zilele acestea vom auzi laude de la oameni care, până mai ieri, îl ocoleau ca pe un ciumat. Destin de Mare Poet! Te sărut în trei culori! Adio, Maestre!