Astăzi e ziua naţională a Albaniei. Mărturisesc că-mi plac albanezii, chiar dacă unii conaţionali de-ai noştri îi consideră musulmani şi îi etichetează imediat drept terorişti. Albanezii, un popor mândru şi fascinant, merită stimaţi numai şi pentru remarca lui Nicolae Iorga, care spunea: “Albanezii sunt verii noştri buni”. Legăturile albanezilor cu România sunt colosale. În urmă cu 160 de ani, în România, albanezii au întocmit primul abecedar în limba lor maternă (1844). Aici au fost întemeiate primele societăţi culturale şi patriotice albaneze (de la 1884 încoace). Pe stradaLipscani a funcţionat prima tipografie albaneză (1886). În urmă cu 120 de ani, în România a apărut primul număral săptămânalului Shqiptari – Albanezul (1888). Între anii 1887-1938, la Brăila, Bucureşti şi Constanţa, au apărutînjur de 30 de ziareşireviste albaneze.La Biserica Dintr-oZi s-a oficiat prima liturghie albaneză (1911), iar într-o şedinţă istorică ţinută în Hotelul Continental s-a hotărât ca Albania să obţină independenţa (1912). Iar România este prima ţară din lume care arecunoscut independenţa Albaniei. În plus, “dacă româniiar fi uniţi cu albanezi, ar fi domnit asupra Balcanilor”, ar fi spus Regele Carol I, în 1900.
Din nefericire, comunitatea albanezădin România nu este deloc înfloritoare.Scriitorul Gelcu Maksutovici, preşedinte de onoare al Uniunii Culturale a Albanezilor din România, şi Baki Ymeri, redactor- şef al revistei “Albanezul”, cred că tot răul provine de la deputata minorităţii albaneze Oana Manolescu, care nu are nici obârşie albaneză! Păcat că o comunitate atât de valoroasă dispare. Merită să le spunem supravieţuitorilor un sincer “La mulţi ani”.
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro