Surprize la Zoo Băneasa. Copiii au acces liber la Grădina Zoologică mâine. Tot aici, cei mici vor avea parte de mai multe surprize din partea organizatorilor printre care picturi pe faţă, baloane colorate, jocuri, concursuri, dar şi o minidiscotecă.
Plimbări gratuite cu vaporaşul. Pe lacul Herăstrău, până pe 5 iunie, între orele 10.00- 20.00, la Debarcaderul Central (intrarea Pavilion H) vor fi disponibile pentru bucureşteni navele Bucur, Băneasa, Otopeni, Dâmboviţa şi Aurora, cu o capacitate totală de 430 de locuri. Ambarcaţiunile îi vor plimba gratis pe copii, părinţi şi bunici.
Ateliere de ceramică la Mogoşoaia. În biblioteca ,,Martha Bibescu, din cadrul Centrul Cultural “Palatele Brâncoveneşti” din Mogoşoaia, copiii împreună cu părinţii sau bunicii sunt invitaţi să participe la activităţi specifice vârstei: pictură pe diverse suporturi, desene, colaje, lectură, teatru de păpuşi, ceramică.
Astfel, mâine şi duminică vor fi deschise atelierele de ceramică şi linogravură (între orele 14.00-16.00). De asemenea, mâine (între orele 10.00-13.00), în cadrul proiectului ,,Clubul ilustratorului, se vor deschide ateliere de desen şi lectură expresivă susţinute de ilustratori. Tot duminică, cei mici vor intra în lumea personajelor de poveste, când actorii Teatrului de păpuşi vor pune în scenă spectacole inedite (în intervalul orar 11.00 – 11.45).
Prinţese şi majorete în Parcul Cişmigiu. Mâine, începând de la ora 11.00 şi până la ora 21.00, prinţese, piraţi, jongleuri, clovni şi magicieni vor transforma aleile parcului Cişmigiu într-o lume de poveste. În Foişor, micuţii vor fi pictaţi pe faţă şi coafaţi. Pe Podul Artelor portretişti şi caricaturişti le vor imortaliza figurile şi le vor oferi desenele în dar. Pe cele două scene – amplasate în vecinătatea Foişorului şi lângă lac – vor urca ansambluri artistice, trupe de teatru şi dans, coruri de copii şi solişti.
Parada majoretelor şi a fanfarei va întregi atmosfera de sărbătoare, este organizată şi o tombolă cu premii. Cişmigiul Copiilor se va încheia cu un recital susţinut de Elena Gheorghe, care va avea loc pe Scena Mare, de la ora 20.00.
Distracţie în Parcul Drumul Taberei. Mâine, în Parcul Drumul Taberei (16:30-21:00) toţi copiii vor participa la atelierul “Fun Science”, unde vor afla cum se fac tot felul de experimente inedite. La atelierul de farfurii şi poiuri, vor afla de la actori cum să mânuiască farfurii, astfel încât să pară că sunt adevăraţi profesionişti.
Parcul Crângaşi- “Carnavalul copiilor”. În Parcul Crângaşi, mâine (15:00-19:00), copiii vor primi măşti şi vor fi purtaţi în lumea magică a poveştilor. Pe scenă vor urca personaje şi marionete din lumea fermecată a poveştilor, precum “Prinţesa şi broscoiul”, “Aladin şi lampa fermecată”, “Padurea fermecată”. Mai mult, prichindeii vor avea parte şi de numere de magie, programe interactive şi multe concursuri.
Corul Nostalgia alături de artişti consacraţi ai scenei româneşti: Mirabela Dauer, Nico, Aurelian Temişan, Ionuţ Galani şi Raoul îi invită pe copii, părinţi şi bunici, duminică, 3 iunie, începând cu orele 14.00, în Parcul Crângaşi, la spectacolul de lansare a albumului „Azzurro“. Corul Nostalgia este format din 25 de copii aflaţi în grija Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6 şi a debutat acum 6 ani.
Concurs de alergări cu premii în sectorul 2. Peste 2.000 de persoane de toate vârstele, copii, părinţi şi bunici, sunt aşteptate să participe la „Crosul Generaţiilor”, întrecere sportivă dotată cu premii substanţiale, care va avea loc mâine, sâmbătă, 2 iunie, de la ora 10.30, în zona Stadionului Naţional „Lia Manoliu” – în faţa sălii de atletism de pe strada Maior Coravu. Vor fi aproximativ 160 de premii surpriză pentru primii zece finalişti la fiecare categorie de vârstă. Concursul se va desfăşura pe opt categorii de vârstă.
Știri România Comentează