„Graţie prezervativelor, carnavalul se va derula într-o totală armonie” este sloganul acestei campanii destinate a preveni bolile cu transmitere sexuală, inclusiv maladia SIDA. Guvernul statului Rio va distribui, totodată, pe străzi şi pe stadioane, 55.000 de cutii cu prezervative şi 160.000 de broşuri despre bolile cu transmitere sexuală şi despre metodele de profilaxie, conform Mediafax.
Aproximativ 50.000 de poliţişti vor fi mobilizaţi pentru a asigura securitatea „celei mai mari sărbători din lume”, în organizarea căreia sunt implicate 250.000 de persoane şi care aduce 640 de milioane de dolari în conturile guvernului local.
Peste cinci milioane de persoane, dintre care 850.000 de turişti, sunt aşteptate în acest an la Carnavalul de la Rio, care se desfăşoară în perioada 17-21 februarie.