„Am avut întâlniri până în momentul de faţă cu toate partidele care consideră că acest Guvern este lipsit de legitimitate şi de performanţă. Am vorbit cu USR, PMP, ALDE, Pro România, UDMR şi cu reprezentanţii minorităţilor. Astăzi, după întâlnirea cu cei din Pro România, putem spune că din partea acestora există angajament ferm pe semnarea moţiunii de cenzură. De asemenea, după aceste angajament şi după această discuţie vom relua discuţia cu cei din ALDE. Le vom pune la dispoziţie textul care a fost deja armonizat cu colegii de la USR şi PMP, astăzi urmând să primim propunerile de la UDMR şi vom depune moţiunea de cenzură cu încrederea că toate delimitările publice se vor concretiza în vot împotriva acestui guvern”, a spus liderul deputaţilor PNL, Raluca Turcan, la Parlament.

Ea a precizat că există o solicitare din partea celor de la Pro România ca PSD să ia în calcul retragerea Vioricăi Dăncilă din competiţia pentru preşedinţia României şi venirea în Parlament pe o structură modificată a Guvernului, cu miniştri noi care să se desprindă de abordarea nocivă de guvernare a celor care fac acum parte din Guvern.

„Angajamentul şi sensul discuţiilor de astăzi au fost în sensul semnării moţiunii de cenzură şi votului pentru moţiunea de cenzură”, a spus Turcan.

Potrivit acesteia, există „semnale favorabile” privind moţiunea de cenzură şi din partea ALDE.

„Semnalele au fost favorabile (n.r. – din partea ALDE). O să reluăm discuţia cu ei şi eu sper că delimitarea publică se va concretiza şi în acţiunea parlamentară. (…) Preferăm să calculăm de mai multe ori până să depunem moţiunea de cenzură, pentru a avea garanţia că aceasta trece. (…) Acest guvern nu are legitimitate, nu ştie să guverneze, nu poate să guverneze, are grave probleme privind integritatea şi performanţa miniştrilor care încă mai sunt în cabinet. Aşadar, acest guvern trebuie oprit”, a susţinut Turcan.

Raluca Turcan este de părere că sunt mici şansele ca restructurarea Guvernului să treacă de Parlament.

„Moţiunea de cenzură va fi depusă. Şansele ca restructurarea Guvernului să treacă sunt foarte mici. (…) Vom vedea cu ce formulă şi ce decizii de restructurare vin. Vreau să vă atrag atenţia că în baza Constituţiei votul împotriva restructurării nu duce la căderea cabinetului. De aceea votul pe restructurare va trebui întărit şi completat cu moţiunea de cenzură. (…) Dacă vor întârzia însă cu restructurarea şi se vor ţine cu dinţii de cele aşa zise 45 de zile, care de fapt nu sunt prevăzute nicăieri, atunci noi cu moţiunea de cenzură vom merge mai departe când suntem siguri că va trece”, a mai arătat prim-vicepreşedintele liberal.

Raluca Turcan a precizat că în cadrul negocierilor cu celelalte partide din opoziţie nu s-a discutat despre vreo formulă guvernamentală în cazul în care Guvernul ar urma să cadă în urma moţiunii de cenzură.

„Nu am discutat despre o formulă guvernamentală. Evident că există direcţii strategice despre cum putem salva România odată ce o scoatem din ghearele PSD, dar nu sunt condiţii pentru semnarea şi votarea moţiunii de cenzură. Suntem preocupaţi de modul în care va fi guvernată România după. Nu s-a discutat despre ministere, structură de Guvern şi aşa mai departe”, a conchis Turcan.

 
 

Urmărește-ne pe Google News