România s-a angajat în PNRR să rezolve problema pensiilor speciale până în decembrie 2022, dar asumarea unei decizii finale este amânată în continuare de Coaliția de guvernare. Următoarele discuții cu reprezentanții Comisiei Europene vor avea loc în intervalul 15 – 19 mai, a anunțat ministrul Proiectelor Europene, Marcel Boloș.
„Nu lăsăm moștenire nimic”, a răspuns premierul Ciucă când a fost întrebat luni dacă reforma pensiilor speciale va fi făcută de guvernul condus de Marcel Ciolacu. Liderul PSD declarase anterior că este pregătit să își angajeze răspunderea în fața Parlamentului pentru proiectul privind reforma pensiilor speciale.
„Ori trece legea, ori plec acasă”, a fost mesajul lui Ciolacu transmis vineri.
Ciucă vrea dezbatere și negocieri în Parlament
„Varianta asumării este, din punctul meu de vedere, ultima. Altfel, așa cum am negociat pe fiecare lege și cum au fost trecute și dezbătute în Parlament, mi se pare varianta cea mai bună”, a fost punctul de vedere al premierului Ciucă înainte de a ține un discurs, la Palatul Parlamentului, în fața seniorilor PNL.
Fostul ministru al Muncii, deputata Raluca Turcan, susține că primele 30 de pensii speciale din România au un cuantum cuprins între 30.000 și 50.000 de lei.
„Zero contributivitate și vârsta medie de pensionare în jur de 50 de ani. Este, oare, echitabil ca acest sistem profund injust să rămână așa, în condițiile în care, pentru cei aproximativ 5 milioane de pensionari, pensia medie de asigurări sociale a fost în anul 2022 de circa 1.775 de lei? Răspunsul este evident că nu!”, a adăugat Raluca Turcan în fața seniorilor liberali.
Europarlamentarul Rareș Bogdan l-a criticat pe actualul ministru al Muncii, Marius Budăi (PSD), că nu a reușit să finalizeze până în prezent reforma pensiilor speciale. Rareș Bogdan a fost acuzat de mai multe ori că a promis înaintea campaniilor electorale că problema pensiilor speciale va fi rezolvată în 30 de zile după alegeri.
„Raluca Turcan făcea reforma pensiilor speciale și a salarizării și era de 150 de ori mai bună decât Marius Budăi”, a subliniat Rareș Bogdan.
Reforma pensiilor speciale nu a fost rezolvată de Coaliția PSD – PNL – UDMR și este jalon în PNRR, tranșa a treia, ceea ce înseamnă că România riscă să piardă sume importante din banii europeni.
foto: Hepta
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
parpalache • 08.05.2023, 16:48
@nasty1-incurci perioadele!In 1990 erau la putere FsN-ul lui Iliescu și Petre Roman și daca ar fi facut așa ceva,cei care ar fi țipat ar fi fost...liberalii și țaraniștii-acuzându-i ca vor sa„cumpere”justiția pe banii poporului!Nu!Privilegiile„magistraților”(am pus ghilimele pentru ca in mod nefiresc au fost incluși și procurorii),au fost introduse in 2005 de Monica Macovei-ministru de justiție!
nasty1 • 08.05.2023, 17:14
parpalache • 08.05.2023, 16:48
@nasty1-incurci perioadele!In 1990 erau la putere FsN-ul lui Iliescu și Petre Roman și daca ar fi facut așa ceva,cei care ar fi țipat ar fi fost...liberalii și țaraniștii-acuzându-i ca vor sa„cumpere”justiția pe banii poporului!Nu!Privilegiile„magistraților”(am pus ghilimele pentru ca in mod nefiresc au fost incluși și procurorii),au fost introduse in 2005 de Monica Macovei-ministru de justiție!
Pensiile speciale ale magistratilor au aparut in 1997, cand premier era Ciorbea, iar ministru al justitiei era Stoica! O minima documentare poate tine loc de lozinci...
nasty1 • 08.05.2023, 15:57
Daca a uitat cineva, sa reamintim ca penelistii au infiintat dupa 1990, prin ministrul justitiei de atunci, Valeriu Stoica, primele pensii speciale, cele ale magistratilor. Dupa care PSD, UDMR si PNL au inventat toate celelalte pensii speciale nesimtite care sunt si azi: si ale sekuristilor, si ale tortionarilor comunisti, si ale primarilor, si ale parlamentarilor etc. Asa ca penelistii sa nu se mai dea fete mari, pentru ca au frecventat timp de 33 de ani toate centurile politicii romanesti, alaturi de PSD si UDMR!