Lăsând gluma la o parte, Libertatea a mai testat un telefon deştept după care suspină pasionaţii de tehnică: elegantul şi misteriosul HTC 7 Mozart, de la Cosmote.

Pentru cei care n-au mai ţinut în mână un HTC, aparatul e o surpriză reală. La început, te uiţi la el ca bizonul, părându-ţi-se altceva decât eşti obişnuit. După câteva minute de nedumerire, perdeaua de semne de întrebare se risipeşte şi începi să înoţi fără colac de salvare în meniul lin al telefonului. E intuitiv, logic şi uşor de folosit. Nu te solicită aproape deloc.

Aşa cum pentru iPhone s-a inventat iTunes, magazinul virtual cu sute, dacă nu chiar mii de aplicaţii destinate exclusiv “jucăriei de la Apple”, şi pentru HTC există Marketplace-ul, o zonă virtuală care oferă utilizatorilor mii de posibilităţi de personalizare a gadgetului. De la aplicaţii la muzică, videocli-puri, jocuri etc.

Şi ce ne-a plăcut cel mai tare, dacă la iTunes am fost nevoiţi, la crearea contului, pe lângă datele personale să le completăm şi… pe cele ale cardului de credit, aici nu ni s-a cerut decât o simplă înregistrare, de câteva minute.

Una peste alta, HTC 7 Mozart e un telefon util oamenilor implicaţi în afaceri, un interesant computer de buzunar care te ajută să ai mereu la îndemână majoritatea documentelor indispensabile unei zile obişnuite de lucru. Nu e genial, ca Mozart, dar e inteligent, are ureche muzicală şi niscaiva talent.

Caracteristici:

Sistem de Operare Windows Phone OS 7;
Ecran S-LCD Touch de 3,7 inchi cu 16 mil. de culori;
Procesor de 1 GHz;
Memorie internă de 8 GB;
Cameră foto cu bliţ şi video;
Wi-Fi şi Bluetooth 2.1 cu A2DP;
GPS cu suport A-GPS.

Costă 1.161 de lei cu abonament

Telefonul este disponibil în magazinele Cosmote şi Germanos la 1.161 de lei (cu TVA) împreună cu abonamentul Cosmote Perfect pentru Tine 930 (care este 62,00 de euro/ lună) sau fără conectare, la 2.099 de lei (cu TVA).

 
 

Urmărește-ne pe Google News