Această directivă europeană obligă touroperatorii și detailiștii să asigure destule fonduri cât să permită un concediu plăcut clienților care au cumpărat un pachet de vacanță.

În DE 413/90, la articolul 7 se precizează că „organizatorul și/sau detailistul parte contractantă trebuie să aducă garanții suficiente pentru a asigura, în caz de insolvență, rambursarea sumelor achitate de consumator și repatrierea acestuia”.

Totodată, la articolul 6 se spune că, „în caz de reclamație, organizatorul și/sau detailistul sau reprezentantul său local, dacă acesta există, trebuie să ia măsuri imediate pentru a găsi soluții corespunzătoare”. Bineînțeles, această directivă se referă numai la ceea ce ține de Uniunea Europeană.

De asemenea, vom avea în vedere și situația per total a turismului din România, punând sub lupă lipsurile unei industrii în care persistă personalul prost pregătit, investițiile inexistente ale unor patroni care nu vor decât să jecmănească turiștii, dar și de ce nu exploatăm la maximum potențialul unei țări pline de frumuseți.

În contextul mai multor falimente de cât poate suporta o industrie atât de sensibilă la turbulențe, Ciprian Enea vorbește despre credibilitatea pe care o mai au touroperatorii români, atât în fața viitorilor clienți, cât și în fața partenerilor din afară, din care deja o parte preferă să nu mai lucreze cu România.

Tot pe această problemă, se pare că toate aceste țepe au creat pârghia necesară pentru ca românii să se îndrepte direct către platforme online pentru rezervarea biletelor și a cazării. Astfel, se pune presiune pe maturizarea românului ca turist, prin crearea unei tot mai mari plaje de vacanțe de tip ”Do It Yourself (DIY) – organizează-ți-o singur!”.

Acestea fiind spuse, vă așteptăm la orele 13.00 să-i puneți consultantului în turism întrebări la care vreți răspunsuri.

 
 

Urmărește-ne pe Google News