Pentru Libertatea, acest an e unul al sărbătorii. 20 de ani de existenţă se împlinesc pe 22 decembrie, adică publicaţia e de-o vârstă cu democraţia din România. E un caz unic în presa de la noi. 6.000 de numere se fac pe 21 ianuarie… În tot acest timp, ziarul a fost alături de tine, ultimul deceniu echivalând cu prima poziţie pe piaţă. Trei dintre angajaţii noştri dinainte de decembrie 89 ne povestesc cum a fost prima zi a noului jurnal.
Pentru că publicaţia era foarte populară, multă lume se adunase deja în faţa redacţiei, strigând din răsputeri «libertate, libertate ». Aşa ne-a venit ideea să schimbăm denumirea. Unii îşi arogă paternitatea numelui, dar totul a fost ad-hoc”, îşi aminteşte Calapodescu. Cu riscuri enorme, pentru că noul drum pe care o luase ţara nu fusese încă determinat, ziarul a apărut pe străzi la orele 15.20. “S-a schimbat totul din mers. Am avut un sprijin enorm de la tipografi, era un entuziasm de nedescris. Cu doar o zi înainte prin redacţie se discuta pe şoptite despre evenimentele de la Timişoara. Exista frica de represalii, dar cine se mai gândea la asta… Oamenii se prinseseră în hora unirii, iar noi
Marian Cioba, 56 ani, acum news editor, lucrează aici din 1981. Atunci se ocupa de anchete, la secţia condusă de Petru Calapodescu. A trăit Revoluţia alături de doi colegi, deveniţi ulterior nume importante ale presei libere, Sorin Roşca Stănescu şi Horia Tabacu. “Toţi trei supravegheam mişcările de deasupra restaurantului Pescarul, peste drum de Intercontinental, din apartamentul unui doctor. Amvăzut cam tot ce s-a petrecut. Noul ziar a fost iniţiat de circa 30 de oameni. După ce ne-am întors în redacţie, a început să se tragă pe străzi. Luase foc acoperişul, pentru că se foloseau gloanţe incendiare, iar noi ne chinuiam să fim de strajă pe lângă un hidrant”, deapănă Cioba firul amintirilor.
Peste o sută de angajaţi lucrează pentru tine
Din 1995, Libertatea aparţine de grupul de presă elveţian Ringier. A fost primul cotidian tipărit color din România şi, totodată, primul ziar local care a devenit naţional. Ascensiunea a început în 1997, iar din anul 1999 a devenit liderul publicaţiilor din ţară, poziţie pe care nu a pierdut- o nici un moment până azi. În prezent, alături de seniorii care au depănat amintiri mai sus, redacţia are peste 100 de angajaţi, media de vârstă fiind de 28 de ani.
Cu un format modern, în continuă îmbunătăţire, cu pagini mai multe şi cu suplimente variate, Libertatea a devenit un ziar drag românilor pentru că spune lucrurilor pe nume şi reuşeşte să îmbine utilul cu plăcutul. Lângă năzbâtiile vedetelor sunt reportaje exclusive, fotografii unice, ultimele ştiri din sport şi de pe mapamond şi extrem de multe informaţii utile. Un prieten, poate singurul pentru mulţi, ziarul interacţionează cu tine şi prin intermediul siteului www.libertatea.ro.