ComenteazăPrimele exemplare le-am aruncat pe geam din Palatul Universul. Strada Brezoianu era plină de lume, oamenii aflaseră de la televizor că va apărea Libertatea, cea care până atunci se numise Informația Bucureștiului.
Octavian Andronic, primul redactor-șef al ziarului de după Revoluție:
“Nimeni nu mai știe cine a propus numele Libertatea pentru ziarul pe care l-am scos chiar în după-amiaza zilei de 22 decembrie”, spune Octavian Andronic. “Din redacție s-a auzit o voce: să-i spunem Libertatea!”.
Redactorul-șef al ziarului crede că numele a apărut ca o reverberație a scandărilor din stradă.
Mișcările de protest începuseră cu aproape o săptămână în urmă și se formase deja un folclor spontan al scandărilor de baricadă. În primele zile, la Timișoara, printre alte revendicări, se strigase “Jos Ceaușescu!”, “Jos comunismul!”, “Noi suntem poporul!”, “Armata e cu noi!” și “Azi, în Timișoara, mâine, în toată țara”.
Apoi, la București, mulțimea începuse cu “Ti-mi-șoa-ra! Ti-mi-șoa-ra!”, ca
o incantație care a zdruncinat geamurile Hotelului Intercontinental. În seara
zilei de 21 se ridicase dintre oameni și țipătul “Ceaușescu judecat, pentru
sângele vărsat”, ceea ce părea o utopie, căci secretarul general al Partidului
Comunist Român părea de nezdruncinat, în ciuda faptului că devenise singurul
regim din Europa care trăsese în propriul popor după cel de-al Doilea Război Mondial.
Au venit zorii de 22 decembrie 1989 și milionul de oameni care a ieșit în
stradă în București, o mulțime hotărâtă și răzbunătoare, căci era limpede că
nebunul era în stare să ne omoare pe toți și că ziua aceea devenise una de “care
pe care”.
Toată noaptea se trăsese în frații, surorile și copii noștri și nu mai era cale de întoarcere, Bucureștiul se ridicase la luptă, așa cum Timișoara era decisă să moară sau să fie liberă.
După ce elicopterul cuplului prezidențial a fugit, s-a auzit scandarea de pe stadioane: “Ole, ole, Ceaușescu nu mai e”. Dar strigătul cel mai des întâlnit în acea zi astrală a României a fost “Libertate! Libertate!”.
Acești oameni au dat, în fond, numele ziarului.
În 30 de ani, ca și în deceniile de dinainte, când se numise Informația Bucureștiului, Libertatea a găzduit în paginile sale condeie importante: Radu Cosașu, sub pseudonimul Belphegor, Alex Leo Șerban, cu cronicile lui minunate de cinema, sau Adrian Halpert, cel mai longeviv redactor-șef al ziarului de după Revoluție.
Intrat în patrimoniul trustului elvețian Ringier la 5 ani după ziua magică
a botezului democratic, Libertatea a rămas un ziar românesc. A avut perioade
bune și răstimpuri modeste. În 30 de ani de viață zbuciumată, a reușit tiraje
de un milion de exemplare, dar și identificări, meritate, cu “fata de pagina
5”.
De câțiva ani, ziarul și site-ul sunt într-un proces de schimbare, într-o
încercare de revenire în serviciul public bazată pe un efort de echipă.
Nu știm dacă vom reuși.
Dar, în fond, suntem ziarul care a ieșit pe geam, aruncat direct în brațele
oamenilor din stradă, și a revenit către public pe ușă.
Drept recunoștință pentru munca tuturor redacțiilor succesive și cu prețuire pentru oamenii care cred în implicare cetățenească, azi retipărim cele 4 pagini de atunci.
Libertatea a fost redacția care a prins cea mai importantă știre a istoriei României din ultimii 80 de ani: renașterea democratică a țării.