Invitat în emisiunea lui Tetelu, Mădălin Hodor a vorbit despre cum era societatea în perioada comunistă, despre economia din regimul lui Ceaușescu și despre miturile construite în jurul Revoluției române.

Mădălin Hodor este absolvent al Facultății de Istorie a Universităţii Al. I. Cuza din Iaşi și bursier Socrates la Facultatea de Istorie a Universităţii Angers din Franța. Este cercetător în cadrul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivei Securităţii – CNSAS încă de la înființare.

„Revoluția română nu a început la Malta”

Faimoasa întâlnire de la Malta dintre președintele SUA George W. Bush și liderul sovietic Mihail Gorbaciov a avut loc în 2-3 decembrie 1989. La două săptămâni de la această întâlnire, începea Revoluția în România.

Întrebarea care rămâne încă, la 30 de ani de la Revoluție, este dacă România a fost menționată în discuțiile dintre cei doi lideri, dacă aceștia s-au referit explicit la Nicolae Ceaușescu și, deci, dacă Revoluția română a început la Malta.

„Pe scurt, răspunsul este nu. Revoluția română nu a început la Malta”, spune istoricul Mădălin Hodor.

Țara noastră, explică el, a fost menționată doar într-o enumerare a statelor aflate într-o situație mai proastă.

Victor Ponta, obligat să-l despăgubească pe fostul procuror Mircea Negulescu cu 25.000 de lei. Instanța, despre acuzațiile lansate de fostul premier la România TV: „Erau plăsmuiri”
Recomandări
Victor Ponta, obligat să-l despăgubească pe fostul procuror Mircea Negulescu cu 25.000 de lei. Instanța, despre acuzațiile lansate de fostul premier la România TV: „Erau plăsmuiri”

„La Malta, România nu a fost menționată în discuțiile dintre Bush și Gorbaciov decât o singură dată, într-o enumerare de țări, pentru că s-a pus problema ce țări mai sunt care nu aplică reforme, în care e o situație destul de proastă, iar România era acolo, într-o enumerare. Lucrul ăsta e cunoscut nu din auzite. Sunt mărturiile directe, documentele directe de la oameni care au stat efectiv lângă Bush și Gorbaciov: consilierul lui Gorbaciov și cel al lui Bush, care și-au publicat notițele pe care și le-au făcut. Notițele sunt publice și poți vedea foarte clar ce s-a discutat acolo”, spune Mădălin Hodor.

Bush a cerut întâlnirea cu Gorbaciov, pentru că îl interesa economia mondială

Discuțiile celor doi lideri s-au axat pe economia mondială, subiectul care îl interesa pe Bush, și pe schimbările politice din estul Europei.

„Nu există absolut nicio legătură între Revoluția română și întâlnirea de la Malta. (…) Nu Gorbaciov a cerut întâlnirea, ci Bush a cerut-o. Americanii erau foarte îngrijorați pentru ce se întâmpla în blocul estic, dar din perspectivă economică pentru că ei își dădeau seama că această cădere a sistemului comunist va genera o problemă economică socială uriașă. (…) Gorbaciov, pe de altă parte, are nevoie de bani. El se întâlnește cu Bush la Malta pentru că vrea un nou împrumut american. Pentru că sistemul economic din Uniunea Sovietică crăpa. Grijile lui Gorbaciov erau în primul rând pentru ceea ce se întâmpla la el, mai apoi pentru ce se întâmpla în estul Europei”, explică Hodor.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Wow, ce mare s-a făcut fetița Elenei Udrea!! Eva Maria a fost fotografiată alături de tatăl ei, la un mall din București / FOTO
Unica.ro
Wow, ce mare s-a făcut fetița Elenei Udrea!! Eva Maria a fost fotografiată alături de tatăl ei, la un mall din București / FOTO
Gabi Bădălău și Ema Uta - cuplul bombă al anului! Cei doi au plecat în Dubai împreună și 4 zile au stat numai în cameră. Gabi a prins un moment, a sunat-o pe Bianca Drăgușanu și.... Detalii care te lasă fără răsuflare despre patrulaterul amoros
Viva.ro

Corina Caragea: „Maldive nu e pentru mine. Țeapă mai mare ca această vacanță nu am luat”. Vedeta a publicat imaginile dezolante, din cameră
Libertateapentrufemei.ro
Corina Caragea: „Maldive nu e pentru mine. Țeapă mai mare ca această vacanță nu am luat”. Vedeta a publicat imaginile dezolante, din cameră
Obiectivul turistic din România care l-a revoltat pe un vlogger australian: “Cea mai mare capcană turistică din istorie”
FANATIK.RO
Obiectivul turistic din România care l-a revoltat pe un vlogger australian: “Cea mai mare capcană turistică din istorie”
Care sunt cuplurile de vedete care participă la sezonul 21 al emisiunii „Te cunosc de undeva!”. Mari SURPRIZE pentru fani
Elle.ro
Care sunt cuplurile de vedete care participă la sezonul 21 al emisiunii „Te cunosc de undeva!”. Mari SURPRIZE pentru fani
Elena Băsescu, schimbată complet în ultimii ani! Cum arată la 44 de ani, după 3 copii, mezina lui Traian Băsescu / Foto
Unica.ro
Elena Băsescu, schimbată complet în ultimii ani! Cum arată la 44 de ani, după 3 copii, mezina lui Traian Băsescu / Foto
Mark Zuckerberg s-ar fi uitat în decolteul logodnicei lui Jeff Bezos. Cum a arătat rândul miliardarilor la învestirea lui Trump
Observatornews.ro
Mark Zuckerberg s-ar fi uitat în decolteul logodnicei lui Jeff Bezos. Cum a arătat rândul miliardarilor la învestirea lui Trump
Horoscop 21 ianuarie 2025. Leii au în față o zi care nu vine cu acel sprijin emoțional de care se folosesc pentru a detensiona situația în care sunt
HOROSCOP
Horoscop 21 ianuarie 2025. Leii au în față o zi care nu vine cu acel sprijin emoțional de care se folosesc pentru a detensiona situația în care sunt

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI