Mădălin Hodor este absolvent al Facultății de Istorie a Universităţii Al. I. Cuza din Iaşi și bursier Socrates la Facultatea de Istorie a Universităţii Angers din Franța. Este cercetător în cadrul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivei Securităţii – CNSAS încă de la înființare.

„O femeie era folosită în orb pentru a afla informații”

Invitat în emisiunea lui Tetelu de la Libertatea, istoricul a relatat un episod menționat în arhivele Revoluției române, în care un locotenent din Securitate folosește hipnoza pe o femeie pentru a obține informații din Consulatul francez.

„Era vorba de o persoană – știm cine este, dar nu îi pot da numele – care era folosită în orb, în sensul în care ea nu era informatorul Securității, dar ofițerul de Securitate, o femeie, locotenent care o avea în legătură, se întâlnea cu ea sub hipnoză și obținea informații de la ea. Era interesantă femeia respectivă pentru că era prietenă cu o doamnă care lucra la Consulatul francez, se întâlneau, jucau cărți și prin intermediul ei, Securitatea încerca să afle informații despre ce se întâmpla în Consulat”, a povestit Mădălin Hodor în emisiunea lui Tetelu.

Metoda hipnozei ar fi fost preluată de la KGB, care conducea cumva Securitatea românească pe probleme ce țineau de politica externă.

Campionii traseismului politic din listele pentru alegerile parlamentare. Partidele le favorizează eligibilitatea în detrimentul candidaților noi
Recomandări
Campionii traseismului politic din listele pentru alegerile parlamentare. Partidele le favorizează eligibilitatea în detrimentul candidaților noi

„Ei lucrau direct cu rușii în tot ce însemna extern. Nu exista Securitatea românească independentă. KGB-ul decidea, Securitatea executa”, subliniază Hodor.

Originea Frontului Salvării Naționale, o enigmă

Frontul Salvării Naționale a fost, în perioada de după căderea regimului Ceaușescu, un organism al puterii de stat din România, iar istoria spune că a apărut în 22 decembrie 1989 la inițiativa lui Ion Iliescu, după mai multe încercări eșuate de formare a unui nou guvern.

Istoricul Mădălin Hodor spune, însă, că denumirea partidului apare menționată în documente încă din 1988, în informațiile furnizate sub hipnoză de femeia din Consulatul Francez.

„Scrie explicit. Femeia scrie acea notă sub hipnoză în care relatează că în Consultatul francez se vorbește despre acest organism al Frontului Salvării Naționale. Mai mult, exisă informații că ar fi existat mai multe astfel de organizații, mai multe grupuri care aveau denumiri asemănătoare. La Iași, de exemplu, cei care încearcă să organizeze chestiunea din 14 decembrie își spuneau Frontul Popular, pentru că se inspiraseră din formațiunile din URSS”, povestește Hodor.

Urmăriți întreaga emisiune AICI.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Cod galben de ninsori şi viscol în 11 judeţe, până marți seara. Zonele vizate de vreme rea. HARTĂ
Știrileprotv.ro
Cod galben de ninsori şi viscol în 11 judeţe, până marți seara. Zonele vizate de vreme rea. HARTĂ
Wow, ce vilă superbă și-a cumpărat Angela Similea acum! Și-a vândut conacul după problemele cu bani, însă noua ei casă a făcut furori, mai ales după renovare! Mulți și-au dat coate
Viva.ro
Wow, ce vilă superbă și-a cumpărat Angela Similea acum! Și-a vândut conacul după problemele cu bani, însă noua ei casă a făcut furori, mai ales după renovare! Mulți și-au dat coate
Cum arată soția și fiica lui lui Mihai Gâdea. Sunt superbe și parcă sunt surori. Cine este misterioasa Agatha Kundri Memete, soția realizatorului de la Antena 3
Libertateapentrufemei.ro
Cum arată soția și fiica lui lui Mihai Gâdea. Sunt superbe și parcă sunt surori. Cine este misterioasa Agatha Kundri Memete, soția realizatorului de la Antena 3
Orașul din timpul Imperiului Roman aflat acum în Vestul României pe care l-ar putea vizita turiștii în curând. Aici s-au făcut mai multe descoperiri spectaculoase
FANATIK.RO
Orașul din timpul Imperiului Roman aflat acum în Vestul României pe care l-ar putea vizita turiștii în curând. Aici s-au făcut mai multe descoperiri spectaculoase
Gigi Becali, reacție odioasă la GSP Live, după ce Dawa a fost acuzat că și-ar fi agresat soția: „Când te bate la cap, îi mai scapi și câte o «domestică»”
GSP.RO
Gigi Becali, reacție odioasă la GSP Live, după ce Dawa a fost acuzat că și-ar fi agresat soția: „Când te bate la cap, îi mai scapi și câte o «domestică»”
Adrian Mutu, dezvăluiri despre relația cu soția lui, Sandra. Locul neașteptat în care a cerut-o de soție: „Ori la balamuc ori la…”
Elle.ro
Adrian Mutu, dezvăluiri despre relația cu soția lui, Sandra. Locul neașteptat în care a cerut-o de soție: „Ori la balamuc ori la…”
Ana Baniciu, fiica lui Mircea Baniciu, a renovat casa bunicii ei, din 1927, iar acum le-a arătat tuturor cum a ieșit. Rezultatul e spectaculos! / GALERIE FOTO
Unica.ro
Ana Baniciu, fiica lui Mircea Baniciu, a renovat casa bunicii ei, din 1927, iar acum le-a arătat tuturor cum a ieșit. Rezultatul e spectaculos! / GALERIE FOTO
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
A intrat pe contrasens pentru a se răzbuna pe iubită şi şi-a ucis fiul de 4 ani. Planul bolnav al şoferului care a făcut măcel în Suceava
Observatornews.ro
A intrat pe contrasens pentru a se răzbuna pe iubită şi şi-a ucis fiul de 4 ani. Planul bolnav al şoferului care a făcut măcel în Suceava
Horoscop 12 noiembrie 2024. Balanțele se simt tulburate astăzi, din mai multe motive, cele din mediul de la serviciu sau problemele de sănătate
HOROSCOP
Horoscop 12 noiembrie 2024. Balanțele se simt tulburate astăzi, din mai multe motive, cele din mediul de la serviciu sau problemele de sănătate

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI