În cadrul târgului “Banii Tăi Expo 2016”, care va fi organizat de Bursa de Valori București, în zilele de 27 și 28 mai a.c, în Piața Universității, din București, Depozitarul Central va oferi celor interesați informații despre acțiunile pe care le dețin la Societățile de Investiții Financiare (SIF) sau la alte societăți comerciale, la care au subscris în anii 90 certificatele și cupoanele de proprietate. Dacă deții astfel de acțiuni, vei putea afla inclusiv dacă acțiunile tale sunt sau nu sunt listate la Bursa de Valori București, care este valoarea lor nominală, la ce prețuri se tranzacționează în ultima perioadă ș.a.m.d.

Depozitarul Central va fi și în acest an unul dintre partenerii principali ai “Banii Tăi Expo”. Vizitatorii târgului vor putea afla, pe loc, dacă sunt acționari ai emitenţilor listaţi pe Bursa de Valori Bucureşti. De asemenea, deținătorii de instrumente financiare care nu sunt clienți ai unui intermediar și care doresc încasarea dividendelor sau a altor sume de bani cuvenite, direct în contul bancar, își vor putea înregistra codul IBAN, gratuit, la târgul „Banii Tăi Expo 2016”, pe baza extrasului de cont de la bancă, a declarat Silvia Buicănescu, director general al Depozitarului Central.

Urmărește-ne pe Google News