Sunt născut în 1961. Am 30 de ani şi 7 luni de muncă, din care 20 de ani în grupa I. Când mă pot pensiona? Ştefan Dilău, Galaţi
Răspuns: Pentru stagiul de cotizare realizat, beneficiaţi de o reducere de 4 ani şi 6 luni. Aşadar, vă puteţi pensiona la 60 de ani şi 6 luni.

Decontarea tichetelor de călătorie

Pot fi decontate tichetele de călătorie compensate 50%? Dacă da, unde şi până la ce dată?  Mihai Şurcanu, Bucureşti
Răspuns: Potrivit art. 9 din OUG nr. 226/ 2008, “nu se acordă compensare în bani pentru tichetele de călătorie pe calea ferată neutilizate în 2008”.

Ajutor de înmormântare

Mama a decedat. Nu era pensionară. Pot lua ajutorul de înmormântare pentru ea? David Buriman, Ilfov
Răspuns: Puteţi lua ajutorul de înmormântare dacă faceţi dovada că mama se afla în întreţinerea dv. şi că aceasta nu avea un drept propriu de asigurări sociale.

Drepturi în relaţia de concubinaj

După câţi ani de concubinaj are dreptul femeia la jumătate din averea bărbatului? Maria Crăciun, Bucureşti
Răspuns: Nu există acest drept. Pot, eventual, să dovedească în instanţă că anumite bunuri sunt în coproprietate, adică au contribuit amândoi la achiziţionarea lor

 
 

Urmărește-ne pe Google News