Derogarea a fost decisă printr-o hotărâre adoptată de Executiv în decembrie 2014, care prevede că, “prin excepţie, reţelele de comunicaţii electronice şi infrastructura asociată acestora (internet, cablu TV) pot fi amplasate şi în varianta supraterană, atât în intravilan, cât şi în extravilan”.
Pentru celelalte categorii de lucrări, precum realizarea/extinderea reţelelor edilitare de tipul conductelor de alimentare cu apă şi de canalizare, sistemelor de transport gaze, ţiţei sau alte produse petroliere, reţelelor termice sau electrice, inclusiv pentru traversarea de către acestea a drumurilor publice, e obligatorie varianta de amplasare subterană, cu respectarea normelor legale privind calitatea spaţiului public, protecţia mediului, sănătatea şi siguranţa locuitorilor.
Aceste lucrări trebuie executate anterior sau în paralel cu lucrările de realizare/extindere/modernizare/ reabilitare a reţelelor stradale, precum şi a drumurilor de interes local sau naţional.

 
 

Urmărește-ne pe Google News