„Noi locuim în Franța. Avem autoritate parentală, exclusivă, pentru nepotul minor, în vârstă de 16 ani. Vreau să vin cu el în România și apoi să mă reântorc cu el în Franța. Am nevoie de alte documente, în afara actului eliberat de Tribunalul din Franța?” – Sandu Aurelia- Franța

Răspunde avocat Adrian Cuculis (foto): În principiu, trebuie să obţineţi recunoaşterea respectivei hotărâri, mai întâi, plecând de la premisa că minorul respectiv are numai cetăţenie română. Dacă are şi cetăţenie franceză, puteţi folosi documentele de călătorie emise de statul francez, fără alte formalităţi. Persoana care doreşte să obţină recunoaşterea sau punerea în executare a unei hotărâri judecătoreşti străine, în România, trebuie să depună o cerere la instanţa sau autoritatea competenţă, împreună cu un certificat completat în prealabil de instanţa sau autoritatea competenţă care a emis hotărârea respectivă, actul autentic sau tranzacţia judiciară. De asemenea, instanţele au şi competenţă de a decide dacă solicită sau nu traduceri legalizate ale acestor documente.  În cazul dumneavoastră se aplică Regulamentul nr 44/2001 privind competenţă, recunoaşterea şi punerea în executare a hotărârilor în materie civilă şi comercială  ( “Regulamentul 44).

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Cine poate să-l oprească pe Simion”. CTP: „În acest tur 1, fiecare candidat va fi pe barba lui, mai puțin dna Lasconi”
Știrileprotv.ro
„Cine poate să-l oprească pe Simion”. CTP: „În acest tur 1, fiecare candidat va fi pe barba lui, mai puțin dna Lasconi”
Neașteptat ce s-a întâmplat la parastasul lui Silviu Prigoană de 9 zile. Gestul făcut de Adriana Bahmuțeanu i-a lăsat pe toți muți de uimire
Viva.ro
Neașteptat ce s-a întâmplat la parastasul lui Silviu Prigoană de 9 zile. Gestul făcut de Adriana Bahmuțeanu i-a lăsat pe toți muți de uimire
ULTIMA ORĂ! Copiii Adrianei Bahmuțeanu au fost scoși din casa lui Silviu Prigoană. Unde au ajuns Eduard și Maximus
Libertateapentrufemei.ro
ULTIMA ORĂ! Copiii Adrianei Bahmuțeanu au fost scoși din casa lui Silviu Prigoană. Unde au ajuns Eduard și Maximus
Încă un actor din vechea generație s-a stins din viață. A fost deținut politic pe vremea comuniștilor și a jucat în B.D. la mare și la munte
FANATIK.RO
Încă un actor din vechea generație s-a stins din viață. A fost deținut politic pe vremea comuniștilor și a jucat în B.D. la mare și la munte
Ce apare în declarația de avere a lui Gigi Becali » Pensia specială pe care o primește
GSP.RO
Ce apare în declarația de avere a lui Gigi Becali » Pensia specială pe care o primește
Andreea Marin, imagine EMOȚIONANTĂ alături de Radu Ștefan Bănică. Ce anunț a făcut fosta soție a lui Ștefan Bănică: „O surpriză…” FOTO
Elle.ro
Andreea Marin, imagine EMOȚIONANTĂ alături de Radu Ștefan Bănică. Ce anunț a făcut fosta soție a lui Ștefan Bănică: „O surpriză…” FOTO
Femeia care le știa toate secretele rupe tăcerea! Ce a povestit Flora Năstase despre intimitatea relației dintre Adriana Bahmuțeanu și Silviu Prigoană. 'Silviu mă suna'
Unica.ro
Femeia care le știa toate secretele rupe tăcerea! Ce a povestit Flora Năstase despre intimitatea relației dintre Adriana Bahmuțeanu și Silviu Prigoană. 'Silviu mă suna'
Cum să-ți planifici o vacanță perfectă cu buget mic
Financiarul.ro
Cum să-ți planifici o vacanță perfectă cu buget mic
Reacţia unui italian care a circulat cu primul tren nou cumpărat în ultimii 22 de ani
Observatornews.ro
Reacţia unui italian care a circulat cu primul tren nou cumpărat în ultimii 22 de ani
Horoscop 21 noiembrie 2024. Gemeniii ar vrea să se elibereze rapid de stresul acumulat la muncă sau să rezolve anumite probleme
HOROSCOP
Horoscop 21 noiembrie 2024. Gemeniii ar vrea să se elibereze rapid de stresul acumulat la muncă sau să rezolve anumite probleme

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI