Ce reprezintă acestea din urmă explică Ottavio Şerbănescu, manager general al firmei de administrare imobile Scomet
Cheltuielile pe cotă-parte indiviză reprezintă cheltuielile asociaţiei cu privire la proprietatea comună, respectiv: fondul sau fondurile pentru lucrări de întreţinere, service, reparaţii şi, după caz, de consolidare, reabilitare, eficienţă energetică, modernizare la părţile de construcţii şi instalaţii aflate în şi pe proprietatea comună, astfel cum este descrisă în cartea tehnică a construcţiei şi în acordul de asociere.
Adică subsolul, conductele de distribuţie şi coloanele instalaţiilor de apă, canalizare, încălzire, energie electrică, casa scării, podul, spălătoria, uscătoria, terasa, ascensorul, interfonul – partea de instalaţie de pe proprietatea comună, centrala termică proprie, crematoriul, tubulatura de evacuare a deşeurilor menajere, structura de rezistenţă, faţadele, acoperişul şi altele asemenea, conform prevederilor din acordul de asociere; plus personalul angajat sau contractat al asociaţiei: salarii sau remuneraţii pentru administrator, contabil, casier, instalator, electrician, portar, cheltuieli pentru curăţenie etc., indemnizaţii acordate membrilor asociaţiei de proprietari ori persoanelor alese – preşedintele, membrii comitetului executiv şi ai comisiei de cenzori, prime, credite bancare, contracte sau poliţe de asigurări, alte servicii administrative prestate pentru proprietatea comună.
LIBERTATEA TE AJUTĂ: Care sunt cheltuielile pe cotă-parte indiviză?

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Președintele Klaus Iohannis: ”Am avut o discuție aprofundată cu președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen”
Știrileprotv.ro
Președintele Klaus Iohannis: ”Am avut o discuție aprofundată cu președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen”
Elena Lasconi critică decizia CCR de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale: ”Aș fi câștigat! Se prăbușește economia, se distruge democrația, duceți țara în anarhie, ar fi trebui să...”
Viva.ro
Elena Lasconi critică decizia CCR de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale: ”Aș fi câștigat! Se prăbușește economia, se distruge democrația, duceți țara în anarhie, ar fi trebui să...”
Cum arată casele din Maramureș ale vedetelor. Colț de Rai și-au făcut acolo!
Libertateapentrufemei.ro
Cum arată casele din Maramureș ale vedetelor. Colț de Rai și-au făcut acolo!
Cinci zodii care sunt binecuvântate în 2025. Oportunități fabuloase, noroc uriaș și bani din cer pentru Balanțe și Capricorni
FANATIK.RO
Cinci zodii care sunt binecuvântate în 2025. Oportunități fabuloase, noroc uriaș și bani din cer pentru Balanțe și Capricorni
La 64 de ani, celebrul actor iubește din nou! Cine este actrița de 30 de ani, din Republica Moldova, cu care a fost surprins sărutându-se pe stradă
Elle.ro
La 64 de ani, celebrul actor iubește din nou! Cine este actrița de 30 de ani, din Republica Moldova, cu care a fost surprins sărutându-se pe stradă
Liderii partidelor de extremă-dreaptă reacționează dur după ce CCR a anulat primul tur al alegerilor prezidențiale. Ce au declarat George Simion, Diana Șoșoacă și Anamaria Gavrilă
Unica.ro
Liderii partidelor de extremă-dreaptă reacționează dur după ce CCR a anulat primul tur al alegerilor prezidențiale. Ce au declarat George Simion, Diana Șoșoacă și Anamaria Gavrilă
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Planul mercenarilor lui Horaţiu Potra. Urmau să intimideze politicieni şi jurnalişti în cazul în care Călin Georgescu ajungea preşedinte
Observatornews.ro
Planul mercenarilor lui Horaţiu Potra. Urmau să intimideze politicieni şi jurnalişti în cazul în care Călin Georgescu ajungea preşedinte
Horoscop 9 decembrie 2024. Peștii au treburi importante la ordinea zilei, trebuie să se ocupe de venituri, cheltuieli, de administrarea unor bunuri
HOROSCOP
Horoscop 9 decembrie 2024. Peștii au treburi importante la ordinea zilei, trebuie să se ocupe de venituri, cheltuieli, de administrarea unor bunuri

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI