Din păcate, e greu de dat sfaturi în astfel de situaţii. Însă un lucru e sigur: un copil trebuie să aibă parte de ambii părinţi, atât timp cât ei sunt în viaţă şi nu sunt decăzuţi, legal, din drepturile părinteşti.
Dincolo de neînţelegerile dintre doi adulţi, care au format odată un cuplu, un copil trebuie să ştie că are în permanenţă un tată şi o mamă, care îi doresc binele, chiar dacă nu mai sunt împreună şi locuiesc la domicilii diferite.
Îndepărtarea tatălui de copil este în detrimentul dezvoltării acestuia. O mamă care nu înţelege asta şi acţionează în mod egoist transformă copilul într-un ostatic, folosindu-l ca armă împotriva fostului soţ.
Ideal este ca ambii părinţi să-şi lase deoparte ambiţiile, egoismul şi orgoliile şi să pună pe primul loc interesul celui mic. Deoarece copilul suferă cel mai mult.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Viva.ro
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
Libertateapentrufemei.ro
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
FANATIK.RO
De ce se produc cutremurele noaptea de cele mai multe ori. Răspunsul specialiștilor te va surprinde
Elle.ro
Ce decizie au luat Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban, pentru începutul lui 2025. Confesiunea făcută de artistă: „De pe 2 ianuarie…”
Unica.ro
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Observatornews.ro
Cât câștigă un român care spune că lucreză și 310 ore pe lună la o fermă din Germania: "Dacă era așa mergeam toți acolo"
HOROSCOP
Horoscop 21 decembrie 2024. Săgetătorii trec la preocupări mai serioase, selectează cu mai multă atenție ceea ce fac și spun