RĂSPUNS: DA. Chiar zilele trecute, Casa Națională de Asigurări de Sănătate a venit cu noi precizări privind modul în care se depun dosarele pentru îngrijiri medicale la domiciliu. Astfel, CNAS precizează că dosarele pot fi depuse la casele de asigurări de sănătate și de alte personae, decât de beneficiarii îngrijirilor respective. Aceste persoane pot fi:

– rudele de gradul I (părinţi, soţ/soţie, copii), care pot depune dosarele fără vreo împuternicire din partea beneficiarilor;

– tutorii/curatorii legali ai beneficiarilor, care pot depune dosarele pe baza documentelor care atestă tutela/curatela;

– celelalte persoane, altele decât beneficiarii, rudele de gradul I și tutorii/curatorii legali, pot depune dosarele pe baza unui act notarial, care împuterniceşte respectiva persoană să efectueze acest demers în numele beneficiarilor.

Solicitare telefonică

Precizările vin după ce, în ultimele zile, în special în București, s-au formate cozi imense la depunerea acestor dosare, de către asigurați. „Deoarece, unii reprezentanţi ai asiguraţilor au prezentat împuterniciri avocaţiale, în locul actelor notariale, pentru facilitarea depunerii dosarelor, Ministerul Sănătăţii şi CNAS au decis să extindă posibilitatea de reprezentare şi prin acest tip de împuternicire (Ordinul MS/CNAS nr. 830/432/2016, publicat în Monitorul Oficial nr. 522 din 12.07.2016). “Totodată, s-au dat dispoziţii ca, în cazurile punctuale mai deosebite, dacă asiguratul care necesită îngrijiri la domiciliu este nedeplasabil şi nu are pe cine să împuternicească să depună dosarul, acesta poate semnala situația casei de asigurări de sănătate în evidenţa căreia se află (telefonic sau prin alt mijloc de comunicare), iar un funcţionar al casei respective îl va consilia pentru soluţionarea situaţiei „, mai precizează CNAS.

 
 

Urmărește-ne pe Google News