În situaţia în care bolnavul prezintă pericol pentru cei din jurul său, legea prevede internarea, voluntară sau nevoluntară, într-un spital de specialitate.
Potrivit legii, solicitarea internării nevoluntare se poate face de medicul de familie sau de medicul specialist psihiatru care are în îngrijire persoana bolnavă, de familia persoanei, dar şi de “reprezentanţii administraţiei publice locale cu atribuţii în domeniul social-medical şi de ordine publică, inclusiv de reprezentanţii poliţiei, jandarmeriei sau ai pompierilor”.
În privinţa eventualelor pagube provocate, noul Cod Civil prevede la art 1372: “Cel care, în temeiul legii, al unui contract ori al unei hotărâri judecătoreşti, este obligat să supravegheze un minor sau o persoană pusă sub interdicţie răspunde de prejudiciul cauzat altuia de către aceste persoane”.