În funcţie de atribuţiile pe care nu le îndeplinesc, membrii comitetului executiv al asociaţiei de proprietari pot fi sancţionaţi cu amendă (art. 52 din Legea 230/2007).
Constatarea contravenţiilor, făcută la sesizarea oricărei persoane interesate, precum şi aplicarea sancţiunilor se fac de persoanele împuternicite de Inspectoratul de Stat în Construcţii, de Ministerul Internelor şi Reformei Administrative şi de primari sau împuterniciţii acestora.

Cele mai frecvente cazuri

  • preşedintele nu răspunde în termen de şapte zile la contestaţiile proprietarilor referitoare la listele de plată curente;
  • reprezentanţii comitetului executiv nu permit accesul proprietarilor la documentele asociaţiei;
  • cenzorul nu verifică legalitatea cheltuielilor asociaţiei;
  • comitetul executiv nu convoacă anual o adunare generală în care să se aprobe bugetul de venituri şi cheltuieli;
  • administratorul (persoană fizică) nu este atestat pentru această activitate etc.

 
 

Urmărește-ne pe Google News