Am dosar la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP). Cum iau legătura cu cineva de acolo?
Maria Ionescu, Ploieşti

Răspuns: Instituţia are sediul pe Calea Floreasca nr. 202. Detalii puteţi obţine la numărul de telefon 021.200.94.79.

Concediu paternal de cinci zile

Soţia mea urmează să nască în curând. Am dreptul la concediu după ce va veni pe lume bebeluşul?
Ion Radu, Bucureşti

Răspuns: Conform Legii 210/1999, orice tată care lucrează cu forme legale are dreptul la concediu paternal plătit, de cinci zile lucrătoare.

Act de la Administraţia Financiară

Administraţia Financiară trebuie să-mi dea o adeverinţă. În câte zile pot să-mi rezolve cererea?
Petrică Vida, Bucureşti

Răspuns: Conform Legii nr. 544/2001, instituţiile publice trebuie să răspundă în scris în maximum 30 de zile de la înregistrarea cererii.

Ajutoare pentru sinistraţi

Unde se strâng ajutoare în sectorul 4 pentru sinistraţii din Moldova?
Raluca Marinescu, Bucureşti

Răspuns: Centrele de colectare sunt pe bd. George Coşbuc nr. 6-16, la Piaţa Big Berceni, la Piaţa Progresu, în Parcul Tineretului, la staţia de metrou Brâncoveanu.

 
 

Urmărește-ne pe Google News