Dreptul la ajutor de şomaj

De 3 ani nu mai lucrez, dar nu am încă vârsta de pensionare. Pot beneficia de ajutor de şomaj?
Victor Ş., Ilfov

Răspuns: Nu, din păcate, în situaţia dumneavoastră nu puteţi beneficia de ajutor de şomaj decât dacă aţi fi lucrat cel puţin un an în ultimele 24 de luni.

Bursă de orfan dacă ai doar un părinte

Un copil care are numai un părinte are posibilitatea să primească bursă de orfan?
Vasile G., Vaslui

Răspuns: Da, există bursa de ajutor social şi se acordă orfanilor, conform HG nr. 558/ septembrie 1998, Anexa 1, punctul 6.

Asistenţă juridică la primărie

Aş vrea să ştiu dacă pot să beneficiez de asistenţă juridică de la primăria din sectorul 3, acolo unde stau.
Rodica B., Bucureşti

Răspuns: Da, puteţi beneficia de acest serviciu. Adresaţi-vă Serviciului Autoritate Tutelară (str. Matei Basarab nr. 79, Casa de Căsătorii, et. 1, camera 9).

 
 

Urmărește-ne pe Google News