Tatăl meu a decedat luna trecută. Fiind pensionar, aş vrea să ştiu dacă mama, şi ea pensionară, are dreptul la pensia tatălui. (Daniel Petru, Bistriţa)

Răspuns: Soţia poate să aleagă între pensia proprie şi 50% din pensia decedatului (cf. Legii 19/2001 art. 74).

Neclarităţi cu numărul de la informaţii

Atunci când sun la numărul de la informaţii intru în legătură cu un operator sau cu un robot? (Mioara Ioan, Bucureşti)

Răspuns: Mai întâi veţi asculta un mesaj de întâmpinare, apoi veţi intra în legătură directă cu una dintre operatoarele firmei.

Facilităţi pentru persoanele cu handicap

Persoanele cu handicap mai primesc gratuit bilete de tratament balnear? (Oana Petrişor, Bucureşti)

Răspuns: Da primesc. Biletele gratuite de tratament balnear pentru persoanele adulte cu handicap se acordă în limita numărului prevăzut în Legea bugetului asigurărilor sociale de stat.

Probleme legate de canalizare

Unde pot semnala o problemă legată de canalizarea de pe strada mea? (Sabin Ion, Bucureşti)

Răspuns: Puteţi suna la numărul de telefon 0800.800.882. Acesta e numărul dispeceratului integrat de urgenţă din cadrul Primăriei Capitalei.

 
 

Urmărește-ne pe Google News