Un salariat poate contribui la casa de pensii cu un fond lunar suplimentar, în aşa fel încât să crească valoarea punctajului anual pentru calcularea pensiei?

Mioara Eftene, Iaşi

Răspuns: Da, potrivit prevederilor art.5, alin. 2), persoanele care doresc să îşi mărească venitul se pot asigura în sistemul public, pe baza contractului de asigurare socială.

Ajutor pentru creşterea copilului

Când se poate beneficia de ajutorul pentru creşterea copilului?

Ioana Rareş, Bucureşti

Răspuns: Conf. OUG 148/2005, beneficiază de indemnizaţia de 600 de lei sau media a 85% din venituri, persoanele care, în ultimul an, anterior datei naşterii copilului, au realizat venituri profesionale supuse impozitului pe venit, conform Codului Fiscal.

Informaţii despre casele sociale

Locuiesc în sectorul 3. Ce se întâmplă cu locuinţele sociale? Unde să mă adresez?

Ion Ştefu, Bucureşti

Răspuns: Cei care au dosare depuse pentru casă se pot prezenta la sediul Serviciului Spaţiu Locativ al Primăriei sectorului 3, din str. Lucreţiu Pătrăşcanu numerele 3-5, între orele 9.30 şi 12.30.

Dosar rămas fără răspuns

În data de 24.07.2009 am depus la Fondul Proprietatea un dosar cu nr. 12.092 şi nu am primit nici un răspuns. Ce se întâmplă?

Ioan Miricioiu, Argeş

Răspuns: Contactaţi Fodul Proprietatea, la tel. 031.620.91.00 şi aflaţi care este motivul.

 
 

Urmărește-ne pe Google News