În ultima ședință, Guvernul a aprobat “Schema de ajutor de minimis, respectiv schema de ajutor social, pentru asigurarea serviciilor silvice fondurilor forestiere- proprietate privată, aparținând persoanelor fizice sau juridice, dacă suprafața proprietății este mai mică sau egală cu 30 de hectare”. Această măsură este cuprinsă în Codul Silvic, încă din anul 2008, dar este pentru prima oară când se pune în aplicare. Practic, paza acestor suprafețe va fi asigurată, gratuit, de către ocoalele silvice pe raza cărora sunt amplasate. Ocoalele vor primi de la bugetul de stat banii cuveniți pentru aceste servicii.
Pentru anul 2016, a fost alocată, deja, suma de 14,5 milioane lei, fonduri asigurate din bugetul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, prin rectificarea bugetară, pentru a asigura pază gratuită pentru păduri. Începând cu anul 2017, se vor aloca, anual, de la bugetul de stat, pentru finanțarea acestei scheme de ajutor, 58,6 milioane lei. Hotărârea de guvern este valabilă pentru perioada 2016-2020. Valoarea totală a ajutorului ce va fi acordat este estimată la 248,9 milioane lei, iar numărul beneficiarilor la circa 2 milioane pentru întreaga perioadă. Suprafata totală cu proprietăți mai mici sau egale de 30 ha este de aproximativ 580.000 de hectare.
Pază gratuită pentru păduri, dar cu anumite condiții
De acest ajutor financiar vor putea beneficia atât proprietarii de păduri-personae fizice, cât și societățile comerciale și alți proprietari-persoane juridice, care dețin terenuri forestiere cu suprafață totală mai mică sau egală cu 30 de hectare. Dar, penrtu asta trebuie îndeplinite anumite condiții, și anume:
-potențialul beneficiar să nu se afle în procedură de executare silită pentru plata datoriilor fiscale și nefiscale, inclusiv să nu aibă popriri pe conturile bancare;
-să nu se afle în procedură de închidere operațională, dizolvare, lichidare sau administrare specială;
-să nu fie supus unei proceduri de insolvență sau să îndeplinească criteriile prevăzute de lege, pentru a fi supus unei proceduri de insolvență colectivă, la cererea creditorilor lor;
-suma ajutoarelor de minimis de care a beneficiat într-o perioadă de 3 ani fiscali ( 2 ani fiscali anteriori, plus anul current), să nu depășească echivalentul în lei a 200.000 de euro, respectiv 100.000 de euro pentru întreprinderea cu activitate de transport rutier de mărfuri în contul terților sau contra cost.
Plata sumelor care se vor acorda în baza acestei Hotărâri, se va face către ocoalele silvice care asigură serviciile silvice, pe baza unui contract de administrare/servicii, încheiat cu beneficiarii, conform prevederilor legale.
Citește și: Pădurile private mici, păzite gratuit de stat