Sunt persoană cu handicap grav și accentuat. Până anul trecut, am fost scutit în proprorție de 100% de impozitul pe locuință. Acum, primarul zice că, potrivit Noului Cod Fiscal, sunt scutit doar în proporție de  50 la sută. Or, Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, la Art 456, lit. t) prevede că este scutită de impozit “clădirea folosită ca domiciliu, aflată în proprietatea sau coproprietatea persoanelor cu handicap grav sau accentuat şi a persoanelor încadrate în gradul I de invaliditate, respectiv a reprezentanţilor legali ai minorilor cu handicap grav sau accentuat şi ai minorilor încadraţi în gradul I de invaliditate”. Și atunci, de ce primarul mă scutește doar de 50 la sută?-  Viorel mCodreanu, Beiuș

Rspunde Av. Adrian Cuculis (foto): Într-adevăr, textul de lege aplicabil este art.456, lit.t, din Legea 227/2015. Ca urmare, trebuie să faceti o cerere către Primărie, în care solicitați să vă lamureasca despre motivul impozitării suplimentare, față de ceea ce prevede legea și să cereți un număr de înregistrare. Invocați un termen de maxim 30 de zile pentru răspuns, după care, dacă raspunsul vă este nefavorabil, consultati un avocat, care va contesta decizia de impunere.

 
 

Urmărește-ne pe Google News