Diagnosticarea leucemiei este gratuită?
Fiica mea este suspectă de leucemie. Cât costă o diagnosticare corectă la un spital de profil? D.C., Ploieşti
Răspuns: Diagnosticarea leucemiei este gratuită la orice spital din România. Recent, Guvernul a completat H.G.nr. 124/2013 privind aprobarea programelor naţionale de sănătate pentru anii 2013 şi 2014 şi a stabilit că “testele imunofenotipice, citogenetice şi de biologie moleculară pentru diagnosticarea leucemiilor acute vor fi decontate din Fondul Naţional Unic de Asigurări de Sănătate”.
Mai plătim taxa radio/TV dacă lucrăm în străinătate?
Lucrez şi locuiesc de doi ani în Italia. Sunt obligat să mai plătesc în România taxa radio/TV? Nicolae Udrescu, Sibiu
Răspuns: Dacă lucraţi şi locuiţi de peste un an în altă ţară, puteţi solicita scutirea de taxa radio/TV pentru locuinţa din România. Pentru asta trebuie să depuneţi la sucursala electrică de care aparţineţi (Enel, Electrica etc.) următoarele documente: declaraţie-tip, completată pe propria răspundere, o factură de curent electric de la locuinţa pentru care solicitaţi scutirea şi o copie după dovada domiciliului din străinătate (paşaport).