Costuri aproximative ingrediente: praz – 4 lei, morcovi – 0,50 lei, orez – 0,30 lei, ulei – 0,10 lei, pastă tomate – 0,50 lei, zahăr – 0,10 lei, lămâie – 0,70 lei, sare, piper – 0,10 lei. Total: 6,30 lei.
Ingrediente: 2 fire de praz, 2 morcovi, 2 linguri orez, 2 linguri ulei de măsline, o lingură pastă de tomate, o linguriţă zahăr, ½ lămâie, sare, piper.
Preparare: Se curăţă prazul, se spală atent şi se taie în rondele groase. Se curăţă şi se taie rondele groase morcovii. Se pun la fiert, în cca 400 ml de apă fierbinte, prazul şi morcovii, adăungând uleiul, zahărul şi piperul. Se fierbe acoperit aprox. 10 minute. Apoi se adaugă orezul, se amestecă uşor şi se mai lasă la fiert cca 12 minute. Se pun pasta de tomate, se piperează şi se mai lasă pe foc mic 2-3 minute. Se serveşte după ce s-a răcit la temperatura camerei, stropind, în farfurie, cu suc de lămâie.