Butunoi Elisabeta, din Galați, ne relatează că pe talonul de pensie, din luna iulie 2016, i-a apărut o reținere de 335 de lei, fără vreo explicație, și ne întreabă dacă este legal ca pe pensie să se pună porire.
RĂSPUNS: La solicitatea redacției, Casa Județeană de Pensii Galați ne-a răspuns că poprirea a fost pusă ca urmare a adresei executorului judecătoresc Ștefan Postelnicu, având în vedere sentința civilă nr.10678/13.11.2013, pronunțată de Judecătoria Galați, precum și Decizia Civilă nr. 32, din 2 februarie 2016, pronunțată de Tribunalul Galați. CJP Galați mai precizează că, în conformitate cu prevedrile Art. 236, din Legea nr 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, modificat și completat, pensiile de orice fel sunt supuse urmăririi, numai în condițiile prevăzute de Codul de procedură civilă, care prevede că executarea silită se poate face doar în baza unui titlu executoriu (hotărâri prevăzute la art.633, hotărâri cu executare provizorie, hotărâri definitive, precum și orice alte hotărâri sau înscrisuri care, potrivit legii, pot fi puse în executare).