Într-adevăr, traficul rutier pe una dintre arterele importante de circulaţie din Ploieşti se desfăşoară în aceste zile cu mare dificultate, după începerea unor lucrări la infrastructura subterană. Potrivit site-ului prahovean Telegrama.ro, intervenţia este comandată de Apa Nova, operatorul sistemului de alimentare cu apă şi canalizare din Ploieşti, şi urmează să ţină aproape două luni, timp în care traficul rutier se va desfăşura cu restricţii. Este vorba despre strada Căliman, una dintre şoselele importante din Ploieşti, care leagă centrul municipiului de cartierul Vest, oferind totodată şi o alternativă pentru şoferii care se deplasează spre sudul localităţii, spre zona Rudului-Depoului sau spre strada Torcători şi, mai departe, cartierele Malu Roşu sau Ienăchiţă Văcărescu.
Lucrările au început zilele trecute şi vizează schimbarea reţelei de apă şi a branşamentelor pe strada Căliman. Potrivit informaţiilor oferite de autorităţile locale, aceste intervenţii vor dura până la jumătatea lunii noiembrie, precizează Telegrama.ro. În momentul de faţă, muncitorii au intervenit în apropierea intersecţiei cu strada Venus, în vecinătatea Sălii Sporturilor, la câţiva metri de la intrarea în Căliman dinspre strada Eroilor. Pe sensul dinspre vest spre centru s-au făcut săpături, pe o lungime de aproape 30 de metri, astfel că o bandă de circulaţie este compromisă. În zonă au fost amplasate marcaje rutiere prin care şoferii sunt atenţionaţi să nu facă depăşiri, cei care circulă dinspre strada Eroilor spre zona centrală fiind nevoiţi să acorde prioritate maşinilor care vin din sens opus. Este de aşteptat ca, în următoarele zile, şantierul să se deplaseze spre centru.