Calculul datei de pensionare
Sunt născut în ianuarie 1956 şi am 35 de ani de muncă, din care 14 ani şi 8 luni în gr.I. Când pot ieşi la pensie?
Vasile Todea, Sibiu
Răspuns: La vârsta de 62 de ani puteţi solicita pensie pentru limită de vârstă, cu reducerea vârstei standard de pensionare pentru activitatea în fosta grupă I de muncă.
Tulburarea liniştii publice
Nu dormim noaptea din cauza “băieţaşilor” care îşi turează motocicletele. Unde să reclamăm?
Sandu Sion, Bucureşti
Răspuns: La Poliţia Comunitară a sectorului 2 Bucureşti, tel. verde: 0800.800. 772, dispecerat: 021.252.57.70. Puteţi apela şi numărul de urgenţă 112.
Obţinerea adeverinţei de venituri
Ce acte mi se cer la Administraţia Financiară pentru adeverinţa de venituri?
Alina Borcea, Bucureşti
Răspuns: Cerere şi declaraţie-tip (le găsiţi la un centru xerox indicat de organul financiar) şi timbre fiscale (un timbru de 2 lei pentru fiecare an).