Bugetul, mai bogat ca în 2010

Libertatea a simulat creşterea promisă de Guvern pentru mai multe categorii de bugetari, la valoarea de acum a salariului mediu brut, şi nu la cel net, pentru că toate ajustările de lefuri se aplică la acest indicator.
Vestea bună, susţin guvernanţii, este că sacul cu bani de la bugetul de stat e ceva mai plin decât în 2010. Opoziţia şi-a exprimat însă suspiciunea că intenţia guvernanţilor este un gest electoral care are ca scop să aducă voturi la alegerile locale şi parlamentare din acest an.

Trebuie să returneze banii de sporuri!

Anunţul că Executivul ia în calcul majorarea salariilor nu i-a bucurat pe funcţionarii din administraţia locală. Ei sunt şocaţi că în urma unei decizii a Curţii de Conturi, vor f i obligaţi să returneze toţi banii pe care i-au primit sub formă de suplimente salariale din 2009 încoace, pe motiv că au fost acordate ilegal.
Potrivit unui raport al Curţii de Conturi, sporurile salariale acordate angajaţilor din primării şi consilii judeţene au fost ilegale, ceea ce înseamnă că fiecare funcţionar local trebuie să returneze banii pe care i-a luat din 2009 până acum.
Sporurile pentru o singură persoană pot ajunge chiar şi la suma de 15.000 de lei! “Nu a fost nimic ilegal la încasarea acelor sporuri. Au fost acordate în baza unor contracte colective de muncă, au fost votate de consiliile locale şi trecute în bugetele anuale. Vom acţiona în judecată decizia Curţii de Conturi şi vom avea şanse foarte mari de câştig”, ne-a declarat Sebastian Oprescu, preşedintele Sindicatului Naţional al Funcţionarilor Publici. l Nicolae Oprea

Urmărește-ne pe Google News