Toreadorul străpuns


Cornul taurului i-a străpuns gâtul toreadorului

În timpul unei coride ce a avut loc în Spania, un toreador a fost grav rănit de animal. Cornul taurului i-a trecut prin gât bărbatului, ieşindu-i apoi prin gură. Ajuns în stare gravă la spital, toreadorul a renunţat să mai intre vreodată în arenă.

Devastatorul din Haiti


Femeia prinsă sub dărâmături şi bărbatul plin de sânge,
personajele pozei devenite simbol al seismului

La începutul anului 2010, mai exact pe data de 12 ianuarie, panica s-a instalat în Haiti, acolo unde s-a înregistrat unul din cele mai puternice seisme din ultimii 200 de ani. Cu o magnitudine de 7,3 grade pe scara Richter, cutremurul a provocat moartea a peste 250.000 de oameni din capitala Port-au-Prince şi din oraşele apropiate acesteia.

Dezastrul ecologic din Ungaria


Un bărbat priveşte deznădăjduit dezastrul provocat de noroiul roşu

În luna octombrie, în Ungaria a avut loc unul dintre cele mai mari dezastre ecologice din Europa. Atunci, în urma unui accident chimic, mai multe oraşe au fost afectate după ce apele au fost poluate cu deşeuri toxice de la un baraj de acumulare ale cărui diguri s-au rupt. Valul de noroi avea culoarea roşie deoarece conţinea oxid de fier.

Hoţii, păziţi de armată în Chile


Militarii au reuşit să prindă doar câţiva dintre hoţii care spărgeau case şi magazine

În februarie 2010, Chile a fost zguduit de un cutremur cu magnitudinea de 8,8 grade, urmat de un tsunami. Atunci s-au înregistrat 800 de morţi, dar şi enorme pagube materiale, de zeci de miliarde de dolari. Foamea i-a determinat pe unii să fure din casele abandonate sau din magazine, armata fiind nevoită să ia măsuri.

Naveta Atlantis, un punct pe Soare


Naveta Atlantis a tranzitat Soarele la mare distanţă

Un fotograf amator, dar pasionat de astronomie a surprins o imagine impresionantă a navetei spaţiale Atlantis, care dă senzaţia că e în imediata apropiere a Soarelui. Atlantis pare doar un punct pe suprafaţa uriaşă a astrului.

Salvarea minerilor din Chile


Această capsulă i-a adus din adâncuri pe cei 33 de mineri chilieni

Operaţiunea de salvare a celor 33 de mineri din Chile, blocaţi în subteran timp de 70 de zile, s-a încheiat cu succes. Autorităţile chiliene au cheltuit milioane de dolari pentru a reuşi să-i aducă teferi şi nevătămaţi la suprafaţă pe ortacii aflaţi la 719 metri sub pământ.

Piscina de deasupra lumii


Un turist înoată în piscina de deasupra oraşului

Sands SkyPark din Singapore este un hotel de lux pe acoperişul căruia se află cea mai “tare” piscină din lume. La peste 200 de metri înălţime, oaspeţii hotelului pot înota în bazinul care pare că nu are limite şi pot admira superba panoramă oferită de Singapore şi de clădirile sale impresionante.

Vulcanul care a blocat Europa


Erupţia vulcanului a fost spectaculoasă

Erupţia, în aprilie, a vulcanului islandez Eyjafjallajokull a blocat zile întregi traficul aerian din Europa. Pe cât de frumos pare în fotografii fenomenul, pe atât de mare a fost haosul creat pe continent de norul de cenuşă emanată de vulcan.

Vezi şi: Foto | Iată cele mai frumoase fotografii pe care Libertatea le-a făcut in 2010 (1)

Foto | Iată cele mai frumoase fotografii pe care Libertatea le-a făcut in 2010 (2)

 
 

Urmărește-ne pe Google News